luni, 28 februarie 2011

joi, 24 februarie 2011

de Dragobete


Aici am gasit un gandacel, apoi zburam :)

miercuri, 23 februarie 2011

duminică, 20 februarie 2011

un infinit pe zi

... un infinit alb ...

Vezi mai multe video din evenimente


e atata frumusete in ochii tai caci toate pasarile's mute, uitandu-se acum la el

Arta ar trebui să fie numai bucurie!
De aceea, nu există „artişti", ci numai
oameni care simt nevoia să lucreze, întru
bucurie! Să cânte, asemenea păsărilor!


Constantin Brâncuşi

Duminica sufletului

Anne van Schothorst - A Bird Came Flying (harpa)

Asculta mai multe audio instrumentala


o harpă cântă în adierea vântului
auzi cum cântă?
despre o duminică a sufletului meu
în candela iubirii de priveşti o să te regăseşti
e un copil interior care zboară,
plânge atât de tare uneori dar se ridică
primele cuvinte abia acum le învaţă
uneori surâde la zori, e un copil acolo interior
vine D-zeu priveşte şi tace, îl mângâie uşor
apoi îl poartă dincolo de zare, acolo spre a lui chemare
te caut uneori te caut prin înalt de cer
pe acolo numai sufletul răzbate şi merge... merge mai departe.

Daca o ramura imi bate in geam, daca o raza de soare lumineaza, daca o pasare zboara si florile infloresc de sub zapada, eu ma bucur iata ca traiesc.
Nu scriu decat ca sa-mi reamintesc de cateva pasaje si cai intortocheate prin care am trecut impreuna, care e drumul cel mai usor, ce destin mai avem de invins?
Numai D-zeu stie.
Mi-ar fi placut sa simt ca si faptul ca nu-mi pot retine lacrimile uneori e din cauza acestei naturi uimitoare.
Din ele pot rasari boabe marunte care fac pamantul sa rodeasca si daca ele se pierd usor de tot sub raza durerii am si eu acolo o contributie, o legatura cat de mica cu Universul. Magnolia, candela mea visatoare imi arata si ma face sa ma simt eu cea raspunzatoare de ceea am creat pentru univers.
Poate ca n-am fost in stare decat sa privesc uneori, fara sa reactionez.
Nu azi n-am nevoie de raportul dintre fictiune si realitate acolo m-a dus gandul fara sa vreau.
Te cunosc eu de undeva, esti ingerul meu, vai ce lumina ciudata e in zambetul tau
nu indraznesc să te ating poate ca-mi vezi mainile care tremura
mai am putine de scris ma duc sa privesc crinul iernatic
vor fi trecut si altii pe acolo imi zic
multe suflete cautatoare de frumos

SURAS

sâmbătă, 19 februarie 2011

Licurici

"- O ! strigă ea. Priveşte ! A căzut o stea ! Rătăceşte prin preajma noastră, şi nu-şi va mai regăsi locul din cer.
- Este un licurici - îi explică zîna cu răbdare.
Şi abia acum pricepu Maia - ceea ce de la început o uimise - de ce-i era atît de dragă zîna.
Pentru că zîna nu rîdea niciodată de neştiinţa ei. Şi, ori de cîte ori o vedea că nu poate înţelege un lucru oarecare, o ajuta să şi-l desluşească în sărmana ei minte.
- Sînt nişte făpturi cu totul aparte - continuă zîna. Au propria lor lumină, şi şi-o poartă cu ei peste tot, prin noaptea călduţă. În felul acesta reuşesc să risipească întunericul de sub cupolele tufişurilor, unde lumina lunii nu poate pătrunde. Şi se găsesc uşor unii pe alţii. Mai tîrziu, după ce o să ajungem la oameni, ai să cunoşti pe unul dintre ei...
Maia voia să afle de ce trebuie să se desfăşoare lucrurile chiar în felul acesta.
- Vei vedea numaidecît - îi răspunse zîna florilor.
Între timp ajunseră lîngă un boschet, unde creşteau, înghesuiţi, arbuşti de iasomie şi tufe de caprifoi.
Acolo se coborîră pe pămînt, în imediata vecinătate a boschetului, de sub bolta căruia răzbăteau pînă la ei nişte şoapte abia auzite.
Zîna făcu semn unui licurici să se apropie.
- Fii aşa de bun - îl rugă ea pe licurici - şi luminează-ne puţin. Vrem să trecem de frunzarul acesta întunecat şi să pătrundem înăuntrul boschetului de iasomie.
- Dar lumina pe care o răspîndeşti tu este mai vie decît a mea - răspunse licuriciul.
- Aşa cred şi eu - îşi dădu cu părerea Maia, de fapt mai mult ca să-şi poată ascunde sub cuvinte emoţia.
- Eu însă voi fi nevoită să mă-nfăşor într-o frunză - le explică zîna - altminteri oamenii, văzîndu-mă, s-ar putea speria. Şi asta pentru că zînele nu li se arată oamenilor decît în vise.
- Atunci e altceva - recunoscu licuriciul. Tu ştii mai bine cum îti pot fi de folos. Voi face tot ce-mi stă în putinţă. Dar făptura asta ce te însoţeşte n-o să-mi pricinuiască oare vreun neajuns ?
Zîna dete din cap în semn că "nu", şi licuriciul o crezu imediat. Zîna florilor luă apoi o frunză în care se înfăşură cu grijă, aşa ca să nu i se vadă strălucirea veşmîntului. Pe urmă culese o floare mică, albastră, un clopoţel, pe care îl găsise în iarbă, şi-l puse ca un coif pe părul ei sclipitor.
Nu-i mai rămăsese la vedere decît chipul alb. Însă acesta era aşa de mic, încît, cu siguranţă, nimeni nu putea să-l observe.
Îl rugă pe licurici să-i vină pe umăr şi să-şi acopere cu aripa lămpiţa dintr-o parte, aşa ca să nu-i bată lumina în ochi. După aceea o luă pe Maia de mînă şi-i spuse :
- Acum vino. Cel mai bine este să trecem pe-aici.
Albina se gîndea încă la ceea ce-i povestise zîna înainte, o întrebă, în vreme ce păşeau pe o rămurică :
- Oamenii visează cînd dorm ?
- Nu numai atunci - îi răspunse zîna. Ei visează, cîteodată, şi cînd sînt treji. În asemenea clipe îi vezi cufundaţi în gînduri, cu capul puţin plecat într-o parte şi cu ochii cătînd spre depărtări, ca şi cum ar încerca să vadă pînă-n adîncul cerului. Visele lor sînt întotdeauna frumoase. De aceea şi noi nu ne arătăm lor decît în vise.
Dar, deodată, zîna îşi duse degeţelul subţire la buze. Dădu la o parte crenguţa înflorită de iasomie şi o împinse pe Maia puţin mai în faţă.
- Uită-te acum în jos - îi spuse ea încet. Vei vedea acolo ceea ce ţi-ai dorit.
Şi mica albină văzu în lumina lunii doi oameni şezînd pe aceeaşi bancă. Erau un băiat şi o fată. Ea îşi lăsase capul pe umărul lui. Iar el o cuprinsese, strîns, cu braţul, de parc-ar fi voit s-o apere.
Şedeau amîndoi tăcuţi, cătînd cu ochii larg deschişi în noapte. Era atîta linişte, ca şi cum amîndoi ar fi fost adormiţi. Numai în depărtare se auzeau greierii cîntînd. Şi lumina lunii luneca încet peste frunze."

Calatoria


"Aşa zburară zîna şi Maia, prin noaptea de vară, pe deasupra pajiştii în floare. Iar cînd trecură peste pîrîu, chipul alb al zînei se văzu ca şi cum s-ar fi oglindit în undă o stea.
Cu cîtă bucurie se lăsa Maia condusă de această fiinţă drăgălaşă ! Ce-i drept, i-ar fi plăcut să-i pună o mulţime de întrebări importante ; dar nu îndrăznea. Era însă încredinţată că zîna ştie foarte bine ce trebuie să facă.
Pe cînd zburau împreună de-a lungul unei alei mărginite de plopi, puţin mai sus de înălţimea la care pluteau ele, se auzi zbîrnîind ceva. Apoi un fluture mare şi puternic, ca o pasăre de culoare întunecată, ţîşni prin faţa lor.
Zîna îi strigă :
- Opreşte-te o clipă, te rog !
Şi Maia rămase foarte mirată, văzînd cu cîtă supunere fluturele cel negru îi ascultă chemarea.
Se opriră cu toţii pe o creangă, a celui mai semeţ dintre plopi, în preajma lor, frunzişul tremurător susura sub lună. Iar dincolo de plopi, pînă departe, se vedea pămîntul cufundat în noaptea tăcută şi luminoasă.
Fluturele se aşezase chiar în faţa Maiei, bătut din plin de lumina lunii.
Îşi ridica încet aripile sale largi, apoi tot aşa de domol şi le lăsa, de parc-ar fi vrut să-i facă vînt cuiva cu ele. Şi în acest fel să-l răcorească.
Maia văzu că, de-a curmezişul, peste aripi, acesta avea un fel de dungi late, azurii. Capul, în schimb, părea să-i fie învelit într-o catifea de culoare închisă. Iar chipul - înfrumuseţat de doi ochi negri, arzători - părea că poartă o mască dintre cele mai ciudate şi mai pline de mister.
Ce neobişnuite erau aceste animale ale nopţii!
Maia tremura puţin.
I se părea că doarme şi visează cel mai fantastic dintre visele vieţii sale.
- Eşti foarte frumos ! îi spuse ea necunoscutului. Cu adevărat...
Şi se simţi nespus de bine.
- Cine te însoţeşte ? întrebă fluturele de noapte pe zînă.
- Este o albină - îi răspunse zîna. Am întîlnit-o pe cînd îmi părăseam floarea.
Se pare că fluturele ştia ce înseamnă lucrul acesta, fiindcă privi spre Maia cu un fel de invidie, se plecă în faţa ei, şi rosti rar şi cu un anumit tîlc :
- Fericito !
- Dar dumneata ai vreun prilej de mîhnire ? îl întrebă Maia mişcată.
Fluturele dădu din cap.
- Nu, asta nu - răspunse el amabil şi recunoscător, uitîndu-se la Maia cu o asemenea căldură, încît ea ar fi fost bucuroasă să lege numaidecît prietenie cu el, dacă n-ar fi fost atît de mare. "

Dupa asemanarea lor


"Făcuse Dumnezeu aproape toate lighioanele pământului. Îi rămăsese de învieţuit numai câteva. Pe acestea se hotărî să le plăsmuiască după sfatul celorlalte.
Astfel putea să cunoască şi inima şi mintea acelor cărora le dăduse suflet mai dinainte.
Aşa, după povaţa leului, care vroia să ştirbească din măreţia tigrului, făcu mâţa; după gustul raţei, zuliară pe lebădă, făptui gâsca; după placul elefantului, ironist, născu şoarecele. Ascultă chiar pe măgar, care-l rugase că, decât ar mai face un dobitoc pe lume, mai bine i-ar lungi lui urechile, doar-doar o putea prinde un sunet mai armonios.
Dumnezeu ştia că fiecare din vietăţile aceste îşi vor avea pe pământ menirea lor; că, cu cât vor fi mai multe, cu atât se vor înlesni mai bine una pe alta; că nici urechea măgarului n-o să prindă nota privighetoarei, după cum nici mărimea elefantului n-o să poată batjocori micimea şoarecelui.
De aceea Atotputernicul se plimba pe pământ, întrebând şi ascultând în dreapta şi în stânga. Într-un rând, odihnindu-se pe o piatră, se gândea cum să mai dea o vieţuitoare aerului. Şi cum căta cu ochii primprejur, iată că vede: sub o frunză, o broască; o albină şi-un fluture pe câte o floare; şi-n mijlocul unei mreje, ţesute între două crengi, un păianjen.
Dumnezeu zâmbi, le chemă la el şi le spuse:
— Ascultaţi, vietăţilor, vreau să vă dau pe ziua de astăzi încă o tovarăşă. Doresc să aud povaţa voastră — cum şi ce înfăţişare să-i alcătuiesc. Mergeţi de vă sfătuiţi dintru-ntâi între voi şi veniţi cu lucrul gata.
Cele patru vieţuitoare se traseră mai la o parte, în sfat...."

Emil Garleanu, Dupa asemanarea lor

sa-i dam o povata lui Dumnezeu cum sa continue crearea vietatilor

Noua mea prietena este Maia desigur care statea de vorba cu o lacusta.

-E nemaipomenit!exclama Maia. De unde tot rasarii?
-Am sarit la intamplare, de aici ... de pretutindeni ii raspunse lacusta.
-Si intotdeauna sari asa fara sa stii de unde vii si spre ce te indrepti?
-Alminteri cum? sau poti dumneata sa afli ce-o sa se intample in viitor? Asta nimeni nu e in stare. Afara...doar de brotac. Numai ca el nu vrea sa spuna...
-Vai de mine cate stii! exclama micuta Maia. E pur si simplu extraordinar! Nu cumva intelegi si ce vorbesc oamenii?
-Asta e o intrebare la care cu greu ti-as raspunde.Caci inca nu s-a dovedit daca oamenii au intr-adevar o limba sau nu. Cateodata ei scot niste sunete.Pesemne ei se inteleg cu ajutorul acestor sunete.Ceea ce nu li se poate tagadui este insa dorinta arzatoare de a avea un glas.
Odata am observat doi baieti care, tinand niste fire de iarba intre degete si sufland aerul din gura printre ele, izbuteau sa scoata un fel de sunet zbarnaitor, care aducea intr-o oarecare masura cu taraitul greierului.
Bineinteles ca nu izbuteau sa-l imite cum trebuie.In orice caz fac si ei ce pot.
Mai vrei sa stii ceva? Deoarece cunosc o groaza de lucruri...
Apoi, lacusta sari si nu se mai intoarse, iar albina, dupa ce o astepta un timp, incerca sa o caute peste tot prin iarba si pe flori. Dar nu fu cu putinta s-o gaseasca.
Ei, acum ce povata ii dau eu lui Dumnezeu?
Doamne fa-i asa cum tu vei vrea, lasa oamenii sa se inteleaga si limba lor sa nu piara, da-le sunete multe numai ei sa le asculte, fa orbii sa vada iara...si lacustele sa zboare, uite iti dau o aripioara.
Iar pe mica libelula fa-o vesela din nou ca-i surade Dumnezeu.
Libelula este graţioasă, sprinţară, gingaşă
-contribuie la intregirea frumusetii vietii si daruieste frumusete
-comportament asemanator OAMENII ACTIVI,TOLERANŢI
care acţionează pentru binele comunitaţii,pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii
Dragostea faţă de cel de langă tine îmbogaţeşte şi înfrumuseţează viaţa!
,,Iubeşte pe aproapele tău ca pe tine însuţi.”

am primit in dar un zbor

Biografii memorii - Constantin Brancusi Pasarea maiastra

Asculta mai multe audio diverse


135 de ani de la naştere

luni, 14 februarie 2011

despre Iubire si Credinta

Du-te şi străbate cerul în lung / în lat, înalţă-te pe vârfuri spre înalt
priveşte apoi înspre pământ
nu, nu mă întreba de acolo unde sunt
sunt ramura ce se îndreaptă spre lumină
sunt mugur, sunt speranţă, apă vie
Te aştept în anotimpul zborului curat din soare întrupat
Şi dacă mi s-a dat ca să trăiesc în umbra ta
Miracol, iată îţi voi scrie
din cartea aceasta ce se cheamă Veşnicie.
Când spui două cuvinte "mi s-a dat"
Intuitiv eşti alb curat, un alb atât de cald
păşesc alăturea de tine acolo unde curge nemurirea
Când vii şi pleci eşti doar Iubire şi Credinţa
Nu poţi să faci abstracţie de tot
te contopeşti şi crezi,atâta tot
şi speri în zorii unei primăveri
cu pleapele curgând alegi o luminiţa
apoi vezi cum Iubirea se transformă în Credinţa.
Te voi privi de aproape şi în tăcere
cum înfloreşti eternă Primăvară,
înalţă-te si zboară!

lumina uneori

Fictiune versus realitate


Joaca preferata

sound of heart


sound of heart

Asculta mai multe audio ambientala

miercuri, 9 februarie 2011