marți, 31 mai 2011

Mirajul copilariei


Reteta pentru o copilarie frumoasa:
" se pune o raza de soare, o petala de trandafir, o stea stralucitoare, o picatura de ploaie, cativa fulgi de nea, un curcubeu, un camp inverzit, o mare nesfarsita, cantecul duios al mamei, vorba inteleapta a bunicii, apoi se amesteca totul cu zambetul lui cristalin."

Zambetul copilului e primul succes.
Raza de soare

descoperire


Foto: Inscriptie 2011

"Am scris-o mic, ai s-o citeşti cu greu,
Pune-l în deget, scoateţi-l mereu..."

green week


privind o floare de la inaltime

Scara vietii

La poalele unei paduri era o manastire mare si puternica prin puterea cuvantului binecuvantat de Dumnezeu la liturghii si de puritatea locurilor.
Gradina manastirii era plina de flori si copaci de toate soiurile, iar primavara, cand infloreau era o minune:
-A coborat raiul pe pamant, taica- zicea staretul manastirii.Veniti sa-l vedeti, veniti sa-i gustati mireasma.
Intr-o zi , la portile manastirii poposi un calugar cu barba alba si parul strans la spate intr-o codita.
Dupa trup parea mai batran ca padurea, dar ochii lui negri erau atat de tineri incat ai fi zis ca un copil a facut vreo ghidusie imbracand haine de garbov.
Dupa mai multe luni de sedere in rugaciune si ascultare se prezenta in fata staretului si-i spuse:
-Prea sfintia ta, astazi este ziua mea de nastere si te-as ruga sa-mi dai o scara.
-O scara? ce sa faci cu ea frate?in ce copac vrei sa te urci?
-Nu mai trebuie sa urc, parinte, caci eu deja am ajuns,vreau doar sa unesc malurile celor doua prapastii.
Staretul ramase pe ganduri si repeta ca un ecou cuvintele calugarului:
-Prapastii...
-Da sfintite parinte, sunt doua prapastii, una este intre om si Dumnezeu si cealalta este sapata de om in om intre vorba lui si gandul lui.
-Poate vroiai sa spui ca ai nevoie de o punte de legatura, nu de o scara. Cum ar putea o scara sa uneasca prapastiile?
-Pai, ruptura e pe verticala, intre sus si jos, iar pentru a produce unitatea ai nevoie sa urci.
-Uite am sa-ti spun un vis pe care l-am avut in tinerete:
Se facea in vis ca sunt un mar. Si la poarta cojii mele a batut un vierme.
-Prea frumosule mar, se lingusea viermele, ma lasi sa ma hranesc si eu cu sucul tau? caci imi este tare foame.
Si marul, in bunatatea lui l-a lasat pe vierme sa se hraneasca din pulpa sa.
Pe zi ce trecea, viermele devenea tot mai gras si frumos, devorand continutul gustosului fruct si inmultindu-se, transforma continutul zemos si dulce intr-o masa amorfa, neagra, urat mirositoare, de putregai.
De seminte hraparetul vierme nu putuse sa se atinga, acolo scanteia insasi viata marului.
Am ajuns in mana unui copil care vazand ca sunt stricat a vrut sa ma arunce.
Dar chiar in acel moment i-a sclipit o idee, sa smulga semintele marului din
putregaiul ce le inconjura si sa le planteze in pamant.
Copilul a avut grija ca in fiecare zi sa ude cu apa vie semintele plantate si sa le vorbeasca ca si cand ar fi fost niste fiinte.
Semintele au incoltit si adapate de cuvintele iubitoare ale copilului s-au inaltat copac care dupa trei ani a rodit mere frumoase si curate.
Copilul a avut grija ca nici un vierme sa nu mai atace roadele copacului crescut cu atata iubire.
M-am trezit din vis, cand eram tot un mar la fel de frumos dar curat si sanatos in mana unui copil.
-Interesant vis ai avut si plin de semnificatii.
-Ehei, ofta calugarul,visul acesta m-a trezit, sfiintia ta, si m-a facut sa inteleg ce puternica trebuie sa fie "coaja" credintei de a mentine vie samanta vietii, ocrotind-o de atacul raului si , iata, am mai inteles ceva: ca adevarata bunatate nu este de a da de pomana oricarui cersetor care intinde mana, pentru ca niciodata nu vei satura gurile flamande si mainile lenese.
Adevarata bunatate este atunci cand dai posibilitatea sa munceasca bratului puternic care vine si cere.
Nici Dumnezeu nu da nimic fara osteneala.
Dar multi oameni au devenit cersetori, lenesi, trandavi, care se multumesc cu ce
pica in mana intinsa, fara sudoare.
Dar visul mi-a deschis si intelegerea ca nimic nu rodeste fara iubire, iar roadele iubirii sunt intotdeauna curate si binecuvantate. Nici o forta straina iubirii nu o poate ataca.
In timp ce vorbeau se apropie de ei un enorias destul de suparat:
-Ce s-a intamplat, fiule? il intreba staretul.
-Parinte, ma rog lui Dumnezeu de luni de zile si nici pana acum nu mi-a indeplinit dorinta.
-Vei primi atunci cand vei fii pregatit si demn de ceea ce ceri, raspunse calugarul.
Nu te transforma intr-un cersetor, fa-ti lucrarea.
Cei doi calugari se adancira din nou in discutiile lor:
-Tocmai ceea ce vorbisem,omul a sapat prapastie intre el si Dumnezeu percepand relatia numai din punct de vedere cerere si oferta: cand primeste e bine -Dumnezeu il iubeste; cand nu primeste nu e bine-Dumnezeu nu-l mai iubeste.
De aceea am nevoie de o scara, sa le-o dau celor care nu inteleg sensul vietii.
-Fiule, fiule, striga staretul dupa enoriasul suparat ca nu i se indeplinise dorinta, vino ca am gasit o rezolvare la cererea ta.
Enoriasul, bucuros, se intoarse in curtea manastirii si astepta pana cand staretul veni langa el:
-Uite, ne-am gandit, eu si calugarul acesta sa-ti daruim o scara.
-Ha, ha, ha, se amuza enoriasul, nu am nevoie de scara ca am una acasa.
-Da, dar aceasta este o scara fermecata, cu ea vei putea sa ajungi la Dumnezeu.
Enoriasul o lua si pleca cam neincrezator de la manastire, nestiind ce sa mai creada.
Dupa trei ani de zile, staretul il gasi pe enorias in curtea manastirii de mana cu un copil.
-Parinte, am venit sa va multumesc.
Mi-a trebuit mult sa inteleg semnificatia scarii pe care mi-ati dat-o acum patru ani dar m-am rugat lui Dumnezeu sa ma lumineze si de indata ce am inceput sa urc incet, incet, dupa putinta mea fiecare treapta simteam cum las in urma mandria, orgoliul, neincrederea, trandavia, furia, si ma umplu de smerenia si ascultarea cuvantului lui Dumnezeu.
Asa incat nu i-am mai cerut Domnului nimic, m-am lasat in voia Lui, iar rugaciunea mea era doar multumire.
Si cand ma asteptam mai putin, dorinta mea a fost indeplinita: sotia mi-a daruit un copil, pe care l-am botezat Gabriel, ca pe arhanghelul vestitor de copil.
-Ti-ai facut bine lucrarea, fiule, ii raspunse multumit staretul.
Te binecuvantez pe tine si pe copilul tau, caci ai aflat sensul vietii prin rabdare si credinta.
Scara pe care ti-am dat-o, sfatuit de inteleptul meu calugar, ar trebui fiecare sa-i inteleaga simbolul: caci numai prin credinta, ascultand smerit cuvantul lui Dumnezeu din inima ta, poti realiza orice dorinta.
Lasa-te in voia Lui, urcand pe scara vietii treapta cu treapta si nimic si nimeni nu-ti va sta in cale.

Calea ta, fiul meu , are un singur sens: spre EL

duminică, 22 mai 2011

sâmbătă, 21 mai 2011


... pasii tai, mainile tale in gradina sufletului odihnindu-se...

Soare

iertator e soarele dreptatii cand cade in pragul serii peste patimi
si iertatoare este crucea purtata in singuratate
om crud fara de mila doar unul la o mie se socoate
ceilalti de langa noi sunt ingeri ce aripile ti le poarta
ce dulce este mangaierea unui suflet ce-a patimit asemeni tie
o nestemata ce atat de rar la fata se arata
in stihuri ce raman nescrise sunt toate acele incercari
rasplata vom primi-o in ceruri, acolo este El.


"Soarele rasare pentru sufletul florilor si apune pentru patimile omului".

buchet

floare de iris

duminică, 15 mai 2011


in zi de mai mi-ai aratat ca pot sa merg, m-am ridicat!
privesc in ochii tai sublimi un cer pe care nu-l vedeam senin
in verdele de pe campie pasesc si eu
ma porti mereu pe acolo pe unde trece El
in primul Cer de mai, in picaturile de ploaie, in adierea zorilor mangaietoare
in toate si'n duminica de mai
tu sa stai.
cand grijile le-am pus in palma ta cea dreapta
tu mi-ai deschis caci iti bateam in poarta
in toate cate ai facut n-am descoperit decat eternitatea clipei pe pamant
mi-ai aratat cum se perinda orbii fara ca sa vada
si cum asculta surzii in colt de strada
m-ai invatat sa las bataia unei inimi in fata unei porti
ce se deschide uneori launtric pentru toti
la ceasul harazit un gand marunt ca bobul cel de roua
cu aripa de inger impartita-n doua
mi-a dat binete
in toate cate esti si poti sa fii
ramai lumina celor vii, ramai iubire, dragoste de viata
si vei primi in dar mai mult decat ai oferit candva
extras din legea cea nescrisa vom primi-o inapoi
te intrebi vreodata cu ce pret?

...petale de mai...

sâmbătă, 14 mai 2011

inside

Inviere de toate zilele

Dreptul la timp

Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
N. Stanescu

Către Galateea
...
Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mă rog de tine,
naste-mă.

Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în fata ta si mă rog de tine,
naste-mă. Naste-mă.
Lucian Blaga



Cinci minute - Blaga 1


Cinci minute - Blaga 2


Cinci minute - Blaga 3






duminică, 8 mai 2011

Legenda unei flori



"În raiu nici o minune plăcută nu lipsea,
Văzduhul lin, răcoare, a crin amirosea,

Căci albele potire în veci tot înflorite
Scoteau, din a’lor sânuri, arome nesfârşite.

Lumina era moale şi ‘ndemătoare şopţii,
Nici noaptea urma zilei, nici ziua urma nopţii.

Prin arbori cântau păsări, prin aer sburau îngeri,
Şi nu găseau răsunet în el a’lumii plângeri;

Căci scris era pe ceruri, pe frunze şi pe unde:
“Nici umbră de durere aice nu pătrunde”.

Pe maluri verzi, frumoase, de rîuri limpezite
Stau sufletele blânde, iubinde, fericite.

Gustând în liniştire cereasca veselie
Ce’n fiecare clipă cuprinde-o veşnicie.

Dulce-adăpost de pace, grădină ‘ncântătoare…
Avea orice minune dar îi lipsea o floare.




Şi iată că soseşte un oaspe de pe lume,
Un suflet alb şi tânăr pe-un nor de dulci parfume,

Iar sufletele toate îi ies lui înainte,
Primindu-l cu zîmbire, cu gingaşe cuvinte

Şi-i zice: ‘N raiul nostru bine-ai sosit, copile!
“Curând plecaşi din viaţă! Nu plângi a’tale zile?

-Nu, căci am dat o clipă de veaţă trecătoare
Pe alta mai ferice şi-n veci nepieritoare.

-Şi nu ţi-e dor, acuma, de lumea pământească?
Nu, căci mai mult îmi place întinderea cerească.

-Cum? Nu laşi nici o jale, pe urma ta duioasă?
-Ah! las o mamă scumpă, o mamă drăgăstoasă

“Şi veşnic după dânsa voiu plânge cu durere!”
Zicând, copilul plânge, lipsit de mângâiere

Şi lacrimile-i calde se schimbă-n Lăcrămioare,
De-atunci nu mai e lipsă în raiu de nici o floare!"

V.Alecsandri-Legende si pasteluri



din doua lacrimi de-ale mele croitam aripi catre stele

ploi de mai



duminică, 1 mai 2011

un ceas


Ceasul mântuirii

Într-o mănăstire aflată la poalele unui munte înalt acoperit de păduri, trăia odată un călugăr bătrân căruia i se dusese vestea pentru înţelepciunea sa.
Într-o dimineaţă a venit la el un tânăr şi l-a întrebat:
- Sfinţia ta, am auzit că pentru a ne mântui trebuie să ne căim, să ne pară rău de toate păcatele ce le-am săvârşit de-a lungul vieţii. Dar, părinte cât trebuie noi să ne căim?
- Fiule, este de ajuns dacă te căieşti o singură clipă înaintea morţii.
- Atât de puţin, părinte?
- Da, fiul meu!
- Dar, de unde să ştiu eu când se apropie ceasul acela?
- Moartea poate veni oricând aşa că aşteapt-o pregătit in orice moment să te poată găsi cu smerenie şi căinţă în suflet.
Dumnezeu este bun şi iertător. Cine regretă din suflet pentru greşelile sale şi caută să nu mai păcătuiască, acela are parte de o viaţă frumoasă şi de liniştea sufle­tului. Dar, mai mult decât orice, doar acela poate spera la mântuire, la viaţa veşnică.

"Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea, o vom aştepta noi oriunde şi oricând." (Fericitul Augustin)


"Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune. Credinţa în înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile şi cu greutăţile vieţii. Nici un om nu trebuie să deznădăjduiască. "
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

asa e Viata?




Viaţa


Demult, a venit la un călugăr un om tare necăjit şi l-a întrebat:
- Ce este rău cu mine? De ce nu îmi găsesc liniştea? De ce nu sunt mulţumit de viaţa mea?
Bătrânul călugăr a luat atunci o sticlă şi după ce a umplut-o pe jumătate cu apă a pus-o în faţa omului şi l-a întrebat:
- Cum e această sticlă?
- Este pe jumătate goală!
- Vezi, i-a mai spus călugărul - eu o văd pe jumătate plină.

În viaţă, trebuie să vezi partea frumoasă a lucrurilor. Nu este greu, mai ales că în toate există ceva frumos;
Dacă vom şti să privim natura, vom vedea frumuseţe şi bogăţie.
Dacă vom şti să-l privim pe om în adâncul lui, vom vedea bunătate şi dragoste.
Privind astfel viaţa şi oamenii devenim noi înşine mai frumoşi, mai bogaţi şi mai buni.
"Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!"
(Sfântul Ioan Gură de Aur )


Liniştea sufletească

La un dineu, se găsea, printre musafiri, şi un ateu - om rău, lipsit de credinţă - care l-a întrebat la un moment dat pe creştinul de alături:
- De unde ştii tu că Dumnezeu te-a iertat pentru păcatele tale sau că îţi ascultă rugăciunile, când, de fapt, nu vezi nimic din toate acestea?
- Dar tu, îl întrebă la rândul său creştinul, de unde ştii dacă este zahăr în ceaiul pe care îl bei acum?
- Cum de unde? Simt gustul zahărului.
- Deci ştii că este zahăr în ceaiul tău, chiar dacă nu-l vezi.
Tot aşa simt şi eu dragostea lui Dumnezeu în inima mea. Sufletul meu îngreunat de păcate se simte izbăvit prin puterea Sfantului Duh. Sfânta Liturghie, Sfânta Spovedanie, rugăciunile îmi înalţă sufletul ce nu-şi găseşte liniştea decât la Dumnezeu.
Dragostea nu o vezi cu ochii trupului, ci cu ochii sufletului.


"Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu." (Sfântul Isaac Sirul)

roata norocului

duminica nevinovatiei