Imboldul

Imboldul
O poveste de David McNally

“Vulturul-mama si-a indreptat cu delicatete copiii catre marginea cuibului.
Inima ei tremura de emotie, pentru ca simtea rezistenta pe care cei mici o opuneau incercarilor ei repetate de a-i inghionti sa-si ia zborul.
“De ce oare bucuria zborului trebuie sa inceapa cu teama de cadere?” s-a gandit ea. Aceasta intrebare fara varsta inca nu isi gasise raspunsul pentru ea.
Asa cum era traditia speciei, cuibul se afla pe un varf de stanca.
Dedesubt nu se afla nimic altceva decat aer care sa sprijine aripile copiilor ei.
“E posibil ca de data asta sa nu mearga?” s-a intrebat ea. In ciuda fricii, vulturul stia ca sosise timpul. Misiunea de parinte era aproape incheiata. Mai ramanea o singura sarcina. Imboldul.
Si-a luat tot curajul pe care il avea la dispozitie din intelepciunea sa innascuta. Pana cand copiii sai nu-si vor descoperi aripile, le va lipsi scopul in viata.
Pana cand nu vor invata sa pluteasca, nu vor intelege ce inseamna privilegiul de a te fi nascut vultur.
Imboldul este cel mai important dar pe care il are de oferit. Este actul de suprema iubire. Si, astfel, a inceput sa-i impinga, pe rand, spre zbor… si ei au zburat.
Uneori avem nevoie sa primim acest imbold, alteori sa il oferim. Poate fi cel mai mare dar pe care l-ai daruit vreodata. Va schimba pentru totdeauna o viata.”

birds

Popas

"În fiecare zi avem şansa de a aduce o rază de lumină în viaţa noastră şi a celor pe care îi preţuim" (anonim)
...în fiecare zi avem şansa să ne regăsim...

O raza din lumina Lui

Potirul Sfant pe masa azi e asezat
si jertfa ta ne aminteste ca tot ce ai indurat Hristoase, pentru noi, ne-a vindecat.
S-a coborat azi Cerul pe Pamant in taina Sfintei liturghii
si ingerul s-a bucurat caci sufletul e fara de pacat
Da-mi pacea cea de sus si implinirea sa pot sa-i bucur pe ai mei
sa imprumut de acolo o lumina... si pentru voi
pornit-am astazi catre tine, aud cantari de dincolo de timp
ramane aici o candela aprinsa pentru tine
sa nu te stingi!

mesajul luminii

"Voi sunteti purtatorii tortei mele. Nu este nicio cale prin care mi-ati putea scapa torta. Acum va cer sa o ridicati sus. Tineti-mi Lumina atat de sus, incat sa poata fi vazuta atat de sus, incat voi sa o vedeti, pentru a putea cunoaste Lumina din care sunteti facuti. Din ce fel de lumina sunteti facuti?
Din lumina pura a lui Dumnezeu, preaiubitilor. Nu exista alta Lumina, in afara de a mea daruita voua pentru a straluci, astfel incat toata lumea sa o vada.
Va puteti inclina in fata gloriei Dumnezeului din voi. Puteti anunta Lumina mea intregii lumi. Daca exista ceva ce trebuie facut, atunci asta este ceea ce trebuie sa faceti. Ne straluciti lumina noastra – si astfel luminati lumea in numele meu si in numele vostru si al Universului.
Chiar si o pata de Lumina lumineaza calea pentru ca altii sa poata merge pe ea. Multi inainteaza cu greu. Acum trebuie sa luminati inimi si sa le insufletiti. Realizati acest lucru, prin faptul ca daruiti bucuria Luminii mele.
Iesiti afara din cochilia pe care ati infasurat-o in jurul vostru. Faceti-va vazuti. Lasati-va Lumina sa straluceasca. Lasati-va Lumina sa fie cunoscuta, asa cum soarele cunoaste ziua."
Traducere de Andreea Florea

Lumină lină

Lumina soarelui

"Într-o seară, un copil l-a întrebat pe părintele său:
- Tată, spune-mi, te rog, cum se face că unii oameni sunt buni şi altii nu. De ce nu-s toţi la fel?
- E, băiatul meu, vezi tu, toţi oamenii sunt fiii lui Dumnezeu. Şi aşa Dumnezeu ne iubeşte pe toţi, la fel trebuie şi noi să ne iubim unii pe alţii fiindcă dragostea Domnului este ca şi lumina soarelui. Nu ne luminează şi ne încălzeşte soarele pe noi toţi, buni şi răi laolaltă? Nu?
Sufletele noastre ar trebui să fie pline de bunătate şi iubire. Dar, vezi tu, păcatele fiecăruia sunt asemenea norilor ce nu lasă razele binefăcătoare ale soarelui să inunde. Păcatele sunt norii ce ne întunecă sufletul. Cu cât ai mai multe păcate cu atât sufletul tău este mai întunecat şi lumina dragostei lui Dumnezeu nu-ţi poate pătrunde in inimă.
Sufletul omului este bucăţica de cer pe care fiecare o poartă în el. Pe acest Cer trebuie să strălucească Soarele iubirii - Dumnezeu. Fiul meu, să te fereşti de păcate căci acestea se adună şi îţi întunecă viaţa, te fac rău şi egoist.
Cel ce-şi păstrează în sine sufletul curat se bucură mereu de dragostea Domnului, de linişte şi fericire."
"Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune, a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii. (Sfântul Vasile cel Mare)

Dragostea Domnului

"Se spune că, odată, un om mergea printr-un deşert. Nu mai putea de oboseală; nu mâncase nimic de mai multe zile, apă nu mai avea, iar soarele puternic îl topea cu razele sale de foc. In afară de întinderea nesfârşită de nisip dogoritor nu se vedeau decât urmele omului, urmele paşilor săi.
Deodată însă, omul a observat că alături de el au apărut şi alte urme, ca şi când mai era cineva, o persoană ce mergea odată cu el şi ale cărei urme le putea vedea alături de ale sale. Speriat, a strigat:
- De ce sunt patru urme în nisip, când eu sunt singur? Cine eşti şi de ce nu te văd? Dar o voce i-a răspuns:
- Sunt Dumnezeu! Nu eşti singur, fiindcă Eu merg alături de tine. Astfel, vei fi ocrotit de orice rău şi vei ajunge cu bine la capăt!
Omul a căzut în genunchi şi i-a mulţumit Domnului că s-a îndurat de el, după care şi-a continuat drumul, convins că acum va reuşi. Şi a mers, a mers, până când într-un final a simţit că nu mai poate face un pas măcar. Căzut în genunchi, a privit în spate şi ... ce i-a fost dat să vadă? Pe nisip, nu se vedeau decât urmele paşilor săi.
- Doamne - a spus omul îndurerat - de ce m-ai părăsit, de ce nu sunt decât două urme în nisip?
Dar, aceeaşi voce i-a răspuns cu blândeţe:
- Pentru că, până acum Eu te-am dus în braţe.
Deodată, omul nostru a simţit ceva rece, rece, şi a deschis ochii. Visase. Toropit de oboseală, încins de lumina soarelui, căzuse în nisip, ajuns la capătul puterilor. Dar, în timpul somnului, fusese găsit de o caravană. Câţiva negustori îl ridicaseră şi îl stropiseră cu apă. Atunci când a simţit apa rece pe faţă s-a trezit, amintindu-şi de visul său.
- Binecuvântat să fie Domnul! a strigat omul. Cum de m-aţi găsit?
- Am văzut nişte urme în nisip şi ne-am dat seama că cineva s-a rătăcit. Erau, într-adevăr, urmele tale.
- Voi credeţi că urmele mele v-au adus aici? Nu, Dumnezeu care s-a îndurat de suferinţa mea, El v-a călăuzit paşii spre mine, altfel aş fi murit.
Sunt unii oameni care nu văd că Dumnezeu se îngrijeşte de ei. Nu văd că Domnul din iubire caută mereu să îi ajute. Ei uită de cele sfinte şi de Dumnezeu, dar Dumnezeu nu uită niciodată de el.
Ferice de aceia care văd că toate - sănătatea, puterea de muncă, fericirea - ţin de Dumnezeu şi că doar prin puterea Lui putem fi mântuiţi.
Ferice de aceia care au mereu încredere în ajutorul Domnului."
"Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu, Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi."
(Sfântul Ioan Gură de Aur)

izvor de tămăduire

Puterea Sfintei Cruci

Un tânăr dornic de aleasă învăţătură s-a dus odată la o mănăstire, să-i ceară sfat unui bătrân călugăr:
- Părinte, daţi-mi, vă rog, o carte din care să pot învăţa cel mai bine cum trebuie să fie un creştin; cum trebuie să gândească, ce trebuie să facă; o carte care să-mi explice toate aceste lucruri!
Călugărul i-a spus că are o asemenea carte în chilia sa şi s-a dus să o aducă, însă, după câteva clipe, s-a întors ţinând în mână o cruce pe care i-a întins-o tânărului. Văzându-l mirat, i-a spus:
- Fiule, crucea este cea mai de seamă învăţătură pe care Dumnezeu i-a dat-o omului. Pentru noi, Mântuitorul s-a jertfit pe cruce, arătându-ne astfel ce înseamnă să iubeşti, fiindcă a făcut acest lucru din dragoste pentru oameni. Crucea înseamnă tocmai calea pe care omul ajunge la iubire, adică la Dumnezeu. Cel ce ştie să-şi poarte crucea, poartă cu el în acelaşi timp harul şi iubirea Domnului. De aceea, crucea nu este o povară ci o bucurie; când te dăruieşti celui drag, nu o faci cu tristeţe şi cu reţinere, ci cu bucurie şi entuziasm.
- Crucea înseamnă, deci, curaj, răbdare, dar, mai ales, dragoste.
Doreai o carte pe care să o citeşti cu ochii şi a cărei învăţătură să îţi lumineze mintea. Iată, în schimb, crucea - o carte pe care o vei citi cu sufletul şi a cărei învăţătură îţi va lumina întreaga viaţă.

"Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu."
(Acatistul Sfintei Cruci)

pilde

Motto : "Şi iar a început Iisus să-i înveţe (...). Şi cu multe pilde ca acestea le vorbea lor, după cum puteau pricepe. Iar, fără pildă, nu le grăia."
Sfânta Evanghelie după Marcu, cap. IV, l, 33-34

Sfânta Treime

Un om simplu călătorea pe un drum de ţară, în tovărăşia unui preot. Vorbind ei de una de alta, omul şi-a arătat o nedumerire:
- Cuvioase părinte, nu pot înţelege cum de în Sfânta Treime sunt trei Persoane care formează Una singură. Cum de Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt trei persoane unite, nedespărţite, dar fără a se amesteca una cu cealaltă?
- Fiul meu, îi răspunse cu răbdare preotul, sunt şi lucruri mai presus de gândirea noastră păcătoasă, însă ceea ce spui nu este atât de greu de priceput.
Să privim, de exemplu, soarele! Să zicem că sfera de foc, ce dăinuieşte acolo de veacuri, este Tatăl.
Apoi, să spunem că lumina care ne vine de la soare este Fiul, Iisus Hristos ce a venit să ne lumineze viaţa şi să ne scape de păcate.
Apoi, căldura care vine tot de la soare pentru a ne încălzi, să zicem că ar fi Sfântul Duh, care, cu dragostea sa, ne încălzeşte mereu sufletele îngheţate de răutate. Vezi tu, fiul meu, soarele cu lumina şi cu căldura lui nu sunt unul şi acelaşi lucru şi, cu toate acestea, cele trei rămân diferite când vorbim despre fiecare.
La fel şi în Sfânta Treime, Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh sunt unul şi acelaşi Dumnezeu căruia noi, credincioşii, ne închinăm.
Omul, ca şi toate celelalte vietăţi şi lucruri, este creat de Dumnezeu din iubirea sa infinită. Dar omul este doar o creatură şi înţelepciunea sau puterile sale nici nu pot fi comparate cu cele ale Domnului, însă oamenii mândri păcătuiesc îndrăznind să creadă că nimic nu este mai presus de ei şi că toate, mai devreme sau mai târziu, le sunt accesibile. Omul credincios ştie însă, că nu mintea şi nici puterea, ci doar iubirea le poate cuprinde pe toate.
"Nădejdea mea este Tatăl, Scăparea mea este Fiul, Acoperământul meu este Duhul Sfânt. Treime Sfântă, mărire Ţie! " (Sfântul Ioanichie)

lumina sufletului

Cine-i drept înaintea Domnului?

Demult, un om l-a întrebat pe un bătrân călugăr:
- Părinte, cine-i drept înaintea lui Dumnezeu? Am auzit povestindu-se despre o mare minune: un om care putea să zboare, să se înalţe singur în văzduh. Este acesta semn că-i drept înaintea lui Dumnezeu asemenea sfinţilor?
- Nu, fiule, nici vorbă!
- Dar am auzit povestindu-se şi despre un om ce putea să meargă pe apă. Este acesta drept înaintea lui Dumnezeu?
- Nici acesta?
- Dar atunci, cine este drept?
- Este cel ce-şi duce viaţa liniştit, în credinţă şi în frică de Dumnezeu.
Dacă Dumnezeu ar fi vrut ca noi să zburăm, atunci ne-ar fi dat aripi.
Rostul nostru este de a fi buni creştini. Pentru a fi sfânt nu trebuie să te înalţi în văzduh cu trupul; doar sufletul să ţi se înalţe spre cer prin rugăciuni şi fapte bune. Nici nu trebuie să mergi pe ape; doar sufletul tău să rămână mereu deasupra păcatelor şi să nu se afunde în ele.
Doar aşa, cu un suflet curat poţi avea o viaţă curată. Doar aşa, te poţi chema bun creştin şi poţi spera în mântuire.
Cel drept se va cunoaşte, astfel, după viaţa sa liniştită şi după traiul cumpătat. Iar acel om va fi drept şi înaintea oamenilor şi înaintea lui Dumnezeu.
"Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i." ( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Grădina sufletului

Grădina sufletului

Un om l-a întrebat pe duhovnicul său:
- Părinte, aş vrea să fiu un bun creştin, să am o viaţă fără păcate. Ce trebuie să fac mai întâi, ce este cel mai important?
- O, fiule, totul este important. Ia spune-mi, dacă ai o grădină în care plantezi tot felul de flori frumoase, aştepţi ca ele să crească? Aşa, fără să faci nimic, or să răsară?
- Nu, părinte, trebuie să le ud .
- Dar dacă le uzi şi atât, vor creşte ele mari şi frumoase?
- Nu, părinte, trebuie şi să muncesc, să am grijă de ele, să nu fie distruse de buruieni .
- Dar dacă le dai toate acestea, şi nu vor avea lumină, pot ele să crească?
- În nici un caz, părinte, atunci toată munca mea nu-şi are rostul, florile nu vor creşte niciodată.
- Acum ai înţeles, fiule?! Sufletul nostru este asemenea unei grădini, în care sunt semănate cele mai frumoase flori: dragostea, credinţa, bunătatea, cumpătul, omenia. Noi însă trebuie să avem grijă de această grădină din sufletul nostru, ca tot ce este acolo să înflorească. Doar astfel sufletul omului se umple de frumuseţe.
Ce trebuie să facem pentru toate acestea? Să avem grijă ca buruienile păcatelor să nu prindă rădăcini în suflet, să veghem mereu ca răul să nu se cuibărească în noi fiindcă, odată intrat, este foarte greu să-l mai scoţi. Şi ce mai trebuie să facem pentru grădina sufletului? Să o udăm mereu cu apa dătătoare de viaţă, care este rugăciunea.
Dar ele tot n-ar creşte, dacă nu le-ar încălzi pe toate lumina binefăcătoare a dragostei dumnezeieşti. Şi unde ar putea găsi sufletele noastre mai multă căldură şi lumină dumnezeiască, dacă nu în Biserică?!
E, poţi tu să-mi spui, fiule, ce este mai important? Toate sunt importante.
Fii mereu atent la sufletul tău, ai grijă de el, fiindcă atunci şi Dumnezeu te va ajuta.
Doar aşa, prin munca noastră şi cu ajutorul Domnului, florile minunate care sunt sufletele noastre, adică dragostea, credinţa şi toate lucrurile bune pe care Dumnezeu ni le-a dăruit vor creşte nestingherite, iar viaţa ni se va umple de fericire.
"Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora."
( Sfântul Ioan Gură de Aur )

Knocking on a door

Adevăratele minuni

"Un tânăr fără credinţă spunea mereu că el nu crede în minuni. Dar într-o zi, mergând pe stradă, a întâlnit un om, care, plimbându-se încet, se oprea la tot pasul şi, privind în dreapta şi în stânga, exclama întruna:
- Doamne, ce minune! Ce minunăţii mi-a fost dat să văd!
- Nu te supăra, a întrebat necredinciosul, dar la ce te uiţi şi te minunezi aşa de tare?
- Cum la ce? La floarea aceasta minunată! Şi la copacul de acolo şi, uite, priveşte norii, cât sunt de frumoşi!
- Ce ţi-e, omule, a mai spus necredinciosul, n-ai mai văzut flori sau copaci până acum? Ce, până acum nu te-ai mai uitat niciodată pe cer să vezi norii şi păsările zburând?
- Nu! - a răspuns omul. Vezi dumneata, până astăzi am fost orb din naştere, însă, cu o săptămână în urmă, familia m-a adus în acest oraş la un medic celebru care m-a operat şi m-a îngrijit cu multă dragoste. Chiar azi dimineaţă mi-a scos bandajele de la ochi şi, după ce a văzut că nu mai am nimic şi m-am vindecat complet, m-a lăsat să plec.
- De când am ieşit din spital, mă plimb însă pe străzi şi nu mă mai satur să privesc atâtea lucruri frumoase, atâtea minuni. Dumneata poate că, văzând în fiecare zi florile, copacii, oamenii din jurul tău, nici nu mai realizezi cât este de minunată această lume, cât este de uimitoare. Dar eu, eu o văd pentru prima oară şi, crede-mă, niciodată nu mi-am imaginat ceva atât de frumos. Mulţumesc lui Dumnezeu pentru toate aceste lucruri frumoase pe care le-a creat şi pentru faptul mi-a ajutat să pot, în sfârşit, să le văd şi eu şi să mă bucur de ele. Dar, dacă tot ne-am întâlnit, spune-mi încotro găsesc o biserică, fiindcă vreau să aprind o lumânare şi să mulţumesc Domnului pentru minunea care a făcut-o cu mine.
Impresionat de cuvintele omului, necredinciosul l-a însoţit pe acesta până la o bisericuţă apropiată. Au intrat împreună, au aprins câte o lumânare şi au început să se roage încet în faţa unei icoane.
In sufletul său, omul necredincios până atunci a înţeles că nu lumea era de vina, ci el. Toate erau pline de frumuseţe, toate erau minuni, dar el nu ştia să le vadă. Trecea pe lângă ele fără să le observe.
Ce minune este mai frumoasă decât o floare ce se deschide, oferindu-şi parfumul? Poate cineva să-mi arate o minune mai mare decât dragostea şi devotamentul unei mame pentru copilul ei? Este cineva atât de crud încât să nu simtă dragostea, minunea minunilor?
Adevăratele miracole nu trebuie să le vezi ci să le simţi. Şi în orice creştin se întâmplă un miracol atunci când, apropiindu-se de ceilalţi prin dragoste simte cum se apropie de Dumnezeu."
"Sfinţenia vine din dragoste. Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi" (Sfântul Ioan Gură de Aur)

suras

Statornicie

Zilele Bojdeucii Ion Creanga,invitat in recital actorul Dionisie Vitcu

Cat de asertiv esti?

"Exista trei feluri de oameni: cei care pot sa numere si cei care nu pot."
(Murphy)

Am participat la conferinta si am retinut cateva idei, oamenii interactioneaza intre ei functie de stilul de comunicare preponderent
Cele 4 categorii de stiluri
1.activ
2.sociabil
3.artistic
4.analitic
Daca nu stii care este stilul, gasesti in materialul urmator teste
TEST de stil de comunicare
Dupa aceea  vei  alege oamenii cu care intri in contact functie de stilul si personalitatea lor.

 Ce este asertivitatea?

Asertivitatea o altă modalitate de a comunica.

 Fiecare din noi trecem prin situații în care facem compromisuri sau intrăm în situații conflictuale din cauză că nu știm să spunem NU sau pentru că nu știm să spunem NU într-un mod non-agresiv (facem lucruri care nu ne sunt pe plac, ne abținem să comentăm atunci când nu e cazul, știm că avem dreptate, dar nu ne spunem punctul de vedere pentru că oricum nu ar face nicio diferență, ne certăm atunci când un simplu Nu pot acum ar fi suficient, etc).

Problemele apar atunci când facem astfel de compromisuri frecvent și faptul că le facem ne copleșește.

Disconfortul resimțit este foarte mare și suferim de două ori: o dată pentru că facem un compromis și a doua oară pentru consecințele pe termen lung ale acelui compromis (conflicte, nemulțumire, regrete, etc).

A nu ști să spui NU, nu pot.

A spune Nu, nu pot, într-un mod agresiv.

A accepta mereu ce spun, fac, propun ceilalți și a renunța la propriile opinii/drepturi.
Toate acestea sunt modalități non-asertive de a vă raporta la o situație în care aveți de-a face cu alte persoane. A fi asertiv înseamnă exact opusul acestor variante. Acest lucru nu înseamnă că pot să spun NU oricum. A fi asertiv înseamnă să știi să spui NU fără a-i răni pe ceilalți, să spui NU pentru că ai dreptul să refuzi ceva.

A fi asertiv înseamnă să nu îi lași pe ceilalți să decidă în locul tău, să îți spui punctul de vedere sau nemulțumirea atunci când e cazul, să știi să gestionezi conflictele comunicând calm ceva ce nu-ți place.

Asertivitatea este o atitudine care se exprimă în diferite comportamente. Putem vorbi așadar despre o atitudine asertivă, dar în același timp putem vorbi despre comportamente asertive. Asertivitatea se referă la un set de comportamente manifestate în interacțiunea cu ceilalți, care au ca scop menținerea unui echilibru între nevoile individuale și nevoile celorlalți.

O abordare asertivă menţine relaţiile interpersonale echilibrate facilitând rezolvarea constructivă şi cu respect a conflictelor, necondanțelor care pot să apară în relațiile interpersonale (familie, prieteni, cunoștințe, relații profesionale).




  




 

dincolo de tine

ultima dată când ai trecut pe lângă câmpul de maci
se întâmpla să dorm cu pumnii strânşi de teamă
să nu-ţi pierd zâmbetul printre coacăze verzi
nopţile devin tot mai largi
Dumnezeu ţi se va arăta mai târziu
în ziua în care împachetezi grijile şi uiţi de ele
privindu-le detaşat
pe margine, lumina galbenă abia pâlpâie
te strâng puternic de braţ dincolo de tine
memoria aceasta care ne întoarce cărţile pe dos
Maria numără orele cu pupilele dilatate
cineva s-a încumetat să-i arate locul în care rămâne
suspendată o clipă din viaţă
a întins mâna să se sprijine,fără să ştii i-ai fost călăuză
inima ta numără alături de ea
dacă Maria se opreşte din numărat vei alege un ultim pelerinaj
la cetate
legi şireturile, strângi pumnii
până se luminează păstrezi toate şansele de supravieţuitor
în urma ta rămâne o bucată de viaţă
de trăit, de retrăit şi de trecut dincolo mereu
dincolo de tine, Vara albastra

poveste pentru toti copiii

cateva ilustratii descoperite azi noapte,o poveste de Leon Magdan

veste cu poveste

“Visele nu se risipesc, dar nici nu zboară dacă nu le dai aripi”
Pablo Neruda
motto-ul nostru de participare la concurs, pe 17 aprilie fix zburăm

aproape liniste

ecoul norilor ce zboara departe si noaptea
ne invartim, ne rotim pana la zece avem timp,mai avem
magazinul de vise s-a inchis e tarziu
ar fi trebuit sa scriu despre destin
sa citesc despre omul frumos
o petala albastra pluteste de zor
sunt clipe care niciodata nu mor
sufletul,floare de lotus

auzi Cerule,auzi?

glas de ingeri pe pamant

unii cred in "a fi"

"Altii spun „a trai pentru a fi“. Si asta este un lucru important, pentru ca trebuie sa fii in viata asta, sa ai o anumita atitudine. Crestinul spune un lucru extraordinar care sare din sistemul de referinta. El spune „a trai pentru a invia“, care n-are legatura nici cu „a fi“, nici cu „a avea“, tine de transcendenta.
A invia inseamna sa traiesti cu o bucurie nespusa pe aceasta lume, sa te bucuri zilnic de paharul plin cu apa pe care ti l-a dat Dumnezeu, sa te bucuri de creatia pe care a facut-o Dumnezeu cu tine si sa retraiesti din punctul asta de vedere tot ceea ce-ti da Dumnezeu.
Este o bucurie normala a firii. Lucrul asta se obtine foarte greu, pentru ca lumea cade in „a avea“, in realizare. „A invia“ nu exclude „a avea“, nu exclude „a fi“.
„A invia“ inseamna a redirectiona toate aceste lucruri in sensul vietii tale, adica stii ca esti trecator pe acest pamint si, din perspectiva acestui lucru, esti mai putin obraznic, mai putin indraznet, nu faci rau, pentru ca tu ai o vulnerabilitate, ai un pasaj catre alte lucruri."

Zodia Supravietuirii
Cine suntem - 05-Zodia supravietuirii-Dan Puric



Cine suntem-Dan Puric

spre lumina

a inflorit magnolia

Coming soon

Primavara noastra

gradina viselor