Imparte lumina cu mine!

Seamana a poveste, desi nu e. Daca eu nu sunt in stare sa vad, nu judec nicidecum pe aproapele meu care vede. 
Ieri am primit explicatia unui semn, a  unui gest simplu de iubire, pentru surdo-muti e un semn de exprimare a sentimentelor,  poate insemna un semn de pace pentru nu stiu ce curent newage, sau,de neputinta a unui  pelerin.

In fata Cetatuiei, sprijinindu-se de toiag, un batran. Toiagul nadejdii in oamenii de bine, al mantuirii de neputinta, al invierii lui Iisus.

Noaptea e luminata, steluta ne urmareste pana dam primul colt la dreapta. 
Ma apropii de grupul care merge inaintea mea, o fata n-are candela, isi da seama de acest fapt si exprima gandul cu voce tare. 

-N-ai? Raspunsul vine direct de la un prieten din grupul ei, care aratandu-i candela, ii spune:

-Impart lumina mea cu tine!

Fata zambeste, zambeste tot grupul, pasii au devenit usori mai departe, unul cate  unul.

- Mai e mult pana  la miezul noptii?

Un copil vrea in brate la tatal lui, pare obosit sau doar intunericul drumului il determina sa suspine. Data viitoare mergem direct cu masina, pana sus.

-Nu, tata, esti barbat! mergem pana la luminita care abia se zareste in dreapta. Nu e mult, doar  drumul e lung, pe ocolite, ca sa nu fie urcat pieptis. Baiatul se uita dupa lumini, nu mai suspina.

Duminica tu aici mergi? Facem conversatie sa treaca mai usor drumul, sa nu ne oprim.

Primul popasul e aici. Cand trupul oboseste se trezeste spiritul.

Vad vesmintele albe ale preotilor, zidurile cenusii, apoi ochii imi cad pe o banca de lemn.

Cantecul cu voce tare imi aduce alinare.

Am mai facut asemenea drumuri pe lumina zilei, am mai vazut unele locuri si oameni.

Partea luminoasa e la final.

In fata icoanei, zaresc cele cateva randuri care mi-au lasat o urma, o lacrima pe obrazul stang.

-Bucura-te!

Imi place sa-mi urmez calea. Lucrurile in care cred ies la iveala. 
Un gand, un semn, o nevointa.
Toate se termina in Lumina!

Hristos a inviat!
Sa-l primim cum se cuvine, cu bucurie si lumina.