Privește-mă,
Se îngână ziua cu noaptea și eu mă pregătesc să îți citesc cel mai lung poem scris vreodată de tine vocea mea n-o recunoști, ți se pare străină
adormi
în visul tău trec pescărușii atât de aproape de țărm
Acel poem în care Paler ne spunea că există un țărm îl citesc în ochii tăi
Ascultă-mă ,
citesc toată noaptea , n-o să ostenești decât dacă îți imaginezi o pasăre
pleoapele cad de nesomn, cădem în echilibru mereu
e de la gravitație îmi spui, e prezentă în toate tratatele
numai inima ta nu știe să mă țină de mână
îngână-mă,
Citește-mi tu, primăvara poeților, dimineață
dezleagă-mă la lumină apoi nu uita
la vie est belle! un strop alungă asteniile
Aşteaptă-mă,
a început să –ţi crească o aripă, e de la scrisul stângaci înclinat
într-un colţ icoana spre care îmi ridic privirea
iţi voi cânta,ţie, dorurile ca intr-un canon care se tot repeta.
13 martie 2016
