În fiecare gest, în fiecare floare eşti simplitatea care se exprimă Eşti stropul de lumină pe care l-am ţinut în palme împreună Eşti gingăşia din petale si lacrima atunci când doare Mi-e dor de primăvară, îţi voi scrie că eu te port cu mine în nemurire Acolo unde fluturii se nasc întâia oară Şi păsările se întorc spre seară Îţi voi mai scrie chiar de vântul bate Să-ţi răsfoiesc prin gândurile toate Mă vei găsi în visele uitate şi în sărutul tandru dinspre şoaptă vei întâlni cuvinte noi o mie pe foaia albă de hârtie că să scrutezi un orizont senin dar nu uita destinul e pe drum! Vreodată eu n-am să ştiu să mă exprim Vreodată tu vei vrea un cer senin e cineva acolo care iţi arăta cum simplitatea este ca o carte dai o pagină încet şi încă una până devii o aripă lumină.
M-am oprit o vreme din postari, credeam ca n-o sa mai revin aici. Eu stiu doar ca Visul asteapta oricat, oricum. Mi-a fost dat sa intrevad o farama de Lumina, sa intalnesc oameni noi, sa ma bucur de vorbele calde ale celor care imi sunt aproape la vreme de restriste si nevoi, stiti doar eu nu v-am uitat, aveti un loc acolo :) Deci, in primul rand sunteti invitati sa priviti Imensitatea si Maretia Oceanului, picatura cu picatura, multumesc dragelor mele ca sunteti inepuizabile. Ce voiam sa fac azi? sa scriu asa liber ca altadata, sa vad o poveste da! ......... Oare voi ajunge vreodată să vorbesc despre personajele basmelor şi ale poveştilor care m-au impresionat? Despre marile voci care reusesc să surprindă o singură clipă .....punctul acela de trecere dintre ceva si altceva... nu stiu, poate. Voi scrie pentru că stiu asta, cuvintele reusesc să surprindă si ele ceva si mai stiu că ele vindecă. Atat .Restul cred că il stiti voi, da voi! fiecare care veti citi randurile acestea. Simplu si de la capăt. Voi scrie asa ca pentru noi.D.A. Să exprim in cuvinte starea, oare? Muzica mă ajută, sunt acum sigură. De aceea colectionez soundtrack-uri si dialoguri cu personaje... aaa nu acelea invizibile... am cui sa mă adresez, omuletilor mei dragi care văd acolo unde nimeni nu poate să vadă si care mă si ascultă uneori. Oricum, sunt hotărâtă să plec spre Tărâmul acela. Am pornit la drum. Merg. În curând ajung.Un lac mă separă . Sunt hotărâtă să trec lacul, dar aud o voce răutăcioasă tunând furios spre mine: -Stai! Opreşte-te! Dacă înaintezi un pas, vei fi pierdută.Dacă te vei da cu un pas înapoi, iarăşi vei fi pierdută. De vei sta pe loc poate ai o şansă.Unică. Aceea de a-ti folosi darul.Fiecare are cate un dar ascuns ...asa ca in poveste, Dar lacul e de netrecut si tărmul lui pare de neatins. Era vocea unui Om vrăjitor ghicitor în stele ce imi răpise Anotimpul preferat. Il ferecase, il duse departe, al cincilea anotimp al implinirii, al sperantei, al viselor. Acesta răpise şi Ziua Binelui şi pe Zeiţa Soarelui, le ferecase intr-un castel de pe acel meleag. Ascunse de privirile garzilor folosea parte din darurile acestora doar pentru sine, fără să lase să intrevadă Lumina si cei care incă orbecăie prin Intuneric si Rău. Făcându-mi curaj, îi răspund: -Alţi oameni sunt cinstiţi, sunt mai puternici decât tine si nu fac rău semenilor lor, incearcă să-i ajute asa cu darurile lor personale.Nu e lucru usor, dar... Toată puterea stă uite, în inelul acela de pe degetul mijlociu al mâinii drepte. Fără el esti … un nimic pe lumea asta. Dacă cineva iţi ia Inelul şi îl duce în mijlocul Oceanului, el se se va sfărama iar răutatea ta va dispărea în mici fărâme. Cu ce te lauzi atunci? Oceanul are imensitatea sa si puterea de a spala picatură cu picatură, stelele, relele, sortile, destinele. Oceanul e plin de iubire, de profunzime. -Cum îndrăzneşti să vorbeşti cu mine? De unde cunoşti taina Inelului? Te voi opri!…inainte să spui alte vorbe. Îţi pun o întrebare. Dacă ghiceşti, vei trece Lacul de Cleştar, iar de nu...
Ziua Binelui incepe de la tine.Sa te bucuri de minunătiile ei.