Povestea s-a nascut intr-un gang, dintr-un orasel micut, cu lume multa dar saraca.
Un baiat statea ascuns privirilor indiscrete, in intunericul strazii.
Tinea in mana o crenguta de liliac proaspat culeasa dintr-o tufa.
O rupsese cu mare frica din curtea lui Imir bogatanul, ca sa o duca la capataiul mamei sale care era bolnava de ceva vreme.
Mama baiatului era tintuita la pat din iarna, toata iarna ii soptise baiatului cand ii aducea apa, de-as mai putea apuca sa miros o data primavara, daca as mai trai pana atunci, mi-as dori sa simt mirosul de liliac inflorit.
Baiatul statea in gang, un frison rece ii strabatu sira spinarii. Era inghetat.
De doua ore statea cu ochii pe ramura alba de liliac, o fixa cu privirea fara sa se miste sau sa tresara la zgomotele strazii.
Isi frangea mainile intrebandu-se ce sa faca.
In capul lui balai, se bateau doua intrebari.. Sa ii duc mamei liliacul, ca sa miroasa primavara, asa cum si-a dorit din iarna? dar imediat ii rasuna urmatoarea intrebare...si daca dupa ce simte primavara, mama pleaca?
Timpul trecea, pe strada oamenii se grabeau sa intre in casa.
Noaptea,strazile din acel loc erau foarte periculoase, nimeni nu indraznea sa intarzie mult timp pe ele.
Incepu sa adie un vant usor, primavaratec, luna era din ce in ce mai rotunda, ca o farfurie plina cu supa calda. Stelele stateau aprinse ca niste lumanari, pe cerul de veghe.
Si cum luna se tot intindea sa sa dezmorteasca,deodata atinse cu o raza de lumina, o farama de alb.
Mai alb ca luna si parfumat.
Intinse o raza in cotlonul acela de intuneric, ridica farama, si pe masura ce o ridica, simti un parfum care invaluia noaptea.
Ce minune o fi si asta?
O cucuvea, ii sopti imbufnata: cum nu stii?
E un ram de liliac. Si zbura batand din aripi.
Multumesc zana lacului, in numele baiatului, iti multumesc!
