Suflă-mi vântul prin păr asemeni unei păpădii
Crește-mi sufletul primăvara să vadă mugurii de lumină
Poartă-mi brațul când luna devină aproape singură
Numără-mi pașii și apoi dezleagă-mă la lumină
Înveșmântează-mă să întind din nou aripile
Și nu mă atinge.
Tu nu vezi niciodată păsările
Nu simți cerul apropiindu-se
Naște-mă din nou!
În ochii tăi sunt o femeie de ceară, niciodată femeia lumină
În inima ta sunt femeia emoție, femeia șoaptă, femeia cânt
Deschide pumnii. îmi curge bunătatea în mii de petale
Când mă vei chema îți voi spune
Îngere, acesta e un poem dedicat luminii.
...
muguri de lumină izvorăsc din degetele tale
ai scris BUCURIE dinspre bucurie către renaștere
LUMINA DIN ZORI adună toți îngerii din pribegie
te întorci cu fața spre ei
întotdeauna vor ști să vestească bucuria renașterii
asta e viața mea sau non-viața?
nu știu dacă trebuie să-mi cumpăr o nouă rutină sau o eclipsă totală de lună
când văd oamenii de verdele ploii temându-se.
...
pe drumuri neumblate în zori
pășesc, pășesc adeseori prin ale tale primăveri
printre cărări de maci în soare, prin toamne rătăcind înspre izvoare
prin amintiri de ierni pictate cu zboruri lungi nevinovate
îți dă binețe gândul iară
întoarce-l Doamne înspre zare
ascultă universul mic îndrumă-l către universul mare
cu mâna ta mângâietoare ascultă-i inima de doare
arată-i doar pe jumătate
o dezlegare de la cele înghețate
adu-i în palmă îngerii să-i împlinească rugile
în ochi lumina stelelor și fericirea zorilor
și dacă azi te rog un pic
nu mă lasă că eu sunt mic
de voi sufla în păpădii a două oară să știi că este Primăvară!
