o harpă cântă în adierea vântului auzi cum cântă? despre o duminică a sufletului meu în candela iubirii de priveşti o să te regăseşti e un copil interior care zboară, plânge atât de tare uneori dar se ridică primele cuvinte abia acum le învaţă uneori surâde la zori, e un copil acolo interior vine D-zeu priveşte şi tace, îl mângâie uşor apoi îl poartă dincolo de zare, acolo spre a lui chemare te caut uneori te caut prin înalt de cer pe acolo numai sufletul răzbate şi merge... merge mai departe.
Daca o ramura imi bate in geam, daca o raza de soare lumineaza, daca o pasare zboara si florile infloresc de sub zapada, eu ma bucur iata ca traiesc. Nu scriu decat ca sa-mi reamintesc de cateva pasaje si cai intortocheate prin care am trecut impreuna, care e drumul cel mai usor, ce destin mai avem de invins? Numai D-zeu stie. Mi-ar fi placut sa simt ca si faptul ca nu-mi pot retine lacrimile uneori e din cauza acestei naturi uimitoare. Din ele pot rasari boabe marunte care fac pamantul sa rodeasca si daca ele se pierd usor de tot sub raza durerii am si eu acolo o contributie, o legatura cat de mica cu Universul. Magnolia, candela mea visatoare imi arata si ma face sa ma simt eu cea raspunzatoare de ceea am creat pentru univers. Poate ca n-am fost in stare decat sa privesc uneori, fara sa reactionez. Nu azi n-am nevoie de raportul dintre fictiune si realitate acolo m-a dus gandul fara sa vreau. Te cunosc eu de undeva, esti ingerul meu, vai ce lumina ciudata e in zambetul tau nu indraznesc să te ating poate ca-mi vezi mainile care tremura mai am putine de scris ma duc sa privesc crinul iernatic vor fi trecut si altii pe acolo imi zic multe suflete cautatoare de frumos SURAS