perfectionismul e o povara

– Acum am ajuns la păpădie! Iţi vine să crezi?

– Sunt surprins doar de faptul că eşti atat de distrată. La urma urmelor, tu te bazezi tot timpul pe instinctele şi pe credinţa ta.
M-am aşezat langă el şi i-am spus:

– Aşa este. Ştiu că mă bazez mult pe instincte şi pe credinţă, dar nu cred că sunt foarte intuitivă.

Citeşte această definiţie din dicţionar:
„Intuiţia este percepţia directă a unui adevăr sau a unui fapt, independent de procesele raţionale”.
A chicotit:
– Poate că această definiţie nu corespunde celor aflate din datele tale. Scrie una nouă. Oricum, nu se pune problema că ar fi

pentru prima dată.

Ca de obicei, am petrecut  o lună focalizandu-mă asupra intuiţiei şi credinţei mele. N-am desenat prea mult, n-am dat definitii. Ilustratia nu-mi dă pace. Am mers  prin locuri bătătorite.

-Dar azi intuiţia te-a adus aici,cine te-a ghidat?
-In momentul in care eliberezi mintea de tipare, renunti la  intrebări, pasii te poartă singuri.
E doar o incercare. Ai depasit un obstacol.
 In clipa aceea mi-am amintit de experientele anterioare din tara păpădiilor. O adiere de vant si puful zboară.

...

timpul nostru?

” Un lucru insa stiu precis, ca exista timp obiectiv, dar si un timp subiectiv, de tipul celui pe care-l porti in partea dinauntru a incheieturii, langa locul in care ti se simte pulsul. Iar acest timp personal, care e timpul real, se masoara prin relatia pe care o ai cu memoria.” Julian Barnes

This is our time - este un film pe care l-am perceput venind la timpul potrivit, nu mi-am propus sa fac o recenzie a lui, spun  doar ca m-a facut sa cad pe ganduri, cautand ultima mea luna  in calendarul verii. 
E un timp in care stii sa dai valoare lectiilor vietii. Si ele nu te mint.
http://www.imdb.com/title/tt2409634

Varianta online - 3 povesti

Aici se gaseste editia online, primele 20 de pagini  pentru cei care iubesc ploaia, norii, povestile nespuse.

http://issuu.com/masterstil/docs/3povestidincarte.docx/1

Fata care aduce ploaia deschide un capitol aparte in viata mea.

Acolo-n departare, într-o ploaie de vara

Acolo sa ne intalnim, dincolo de bine si rau

Cand sufletul va dansa si lumea  va fi plina de noi

Nu vor mai avea inteles acordurile.

Unde se ascund norii?

Când rupi ceva în fâșii mărunte, îți ia ceva timp să refaci întregul.

 Dacă vrei să ațipești pe o adiere de vânt, cântă-mă! așa că l-am cântat, în timp ce toată lumea ațipise.

 Un val ieșea până la mal, poate că m-aș fi rătăcit dacă nu vedeam urmele.Glasul ei culegea scoici.Mâna ei mă chema să descoperim zorii.

 Tot drumul l-am mângâiat, l-am sărutat, l-am iertat și apoi i-am dat drumul. Acum stă bosumflat, în partea de nord a răbdării, închis într-un fulg de lumină.

 A uitat pesemne cum e să te trezești dimineață înaintea durerii.

 Pot închide ochii, să cânt în continuare. Recunoaște că nu s-a schimbat decorul, poate doar culoarea, că în timp ce țineai ochii închiși a căzut peste ține toată setea de sunete.

 Și de viori...

 -Caută-mă!

 Am pornit în căutarea furtunii,  pe față, mă bate duioasă o dâră răzleață de vânt, îmi strâng la piept cântecul pentru ploaie.

 -Să plouă de atâtea ori cât să alergăm ca nebunii, un anotimp sau două în sănătatea ei.  Deschide palma și nu mai fă risipă de timp. O să întârzii, cerul  o să plouă și stropii vor alunga negură.

 -Aș porni hai-hui, dar am visat că departe, tare departe de pământ e un loc unde se ascund norii.Dincolo de vânt.

 De ce fuge oare dacă n-are răbdare să caute prin cântecele-cărți,  inimile viori, fluviile-mări, aripile-vise?

 Că un făcut fiecare picătură se prefăcea în lumină. Și lumina aceea  desena un nor cu chip de pasăre.  [...]

Dimineața îl  aștepta, deseori, pe malul mării.

 -Cine e stăpân peste furtună? Micul suflet îl întreabă pe Soare.

 -Nu sunt eu cel care cântă, Vântul doar vântul. El poate fi  chemat în liniştea zorilor si e stăpân peste furtună .Vântule sulfă, sulfă tare. Acolo poate ți-e chemarea.

  Micul suflet făcu doi pași înspre Vânt,  marea îi aduse un val la picioare.

 -Eu cel care spăla urmele rătăcite de paşi. Dar nu sunt cel mai puternic,  glasul tău m-a readus la viaţă. Puterea ți-e dată de chemarea interioară. Cântă de fiecare dată tare, glasul tău va ostoi furtuna și sufletele-viori se vor transforma cât ai clipi în fluvii-mări,
  acestea vor duce aripile-vise mai departe pe unda apelor.

 În dimineața  de joi, după ce cântase de trei ori , întâlni un pescar, deținătorul de fluvii- mări. Acesta își aruncă privirea la Fetița- nor, norul se risipi, lăsând în urmă un glas sfâșietor.  Glasul căutătorilor de zori. N-am plecat prea departe, caută-mă, cântă-mă! în acea clipa cerul s-a deschis. O voce dulce i-a şoptit:

-Am uitat cum cântai, dar aveai  parcă glasul mărilor și purtai în brațe un dor.

 Tresar. Poveștile au farmecul lor.
Ție nu-ți pasă, dar auzi  un glas uneori,  e fetița Nor,un tril de pasăre care te îndeamnă spre casă.

Alteori fetița Nor ducea aripile-vise in Tinutul albastru unde se luau la tranta cu zmeul cel mincinos...

[aproape cincispre zece, iulie 2015]

templul pasarilor

Cadenta unui pas

 Viața ca un lan de grâu. 
  
 Viața e întotdeauna o speranță de frumusețe și  de dragoste. Nimeni nu e dator să îți deschidă inima. Câte  ceva durează toată viață, ceasornicul împarte secunda în raze mici de fericire. 
 Probabil  și tu ai avut  șansa de a primi o secundă în plus în dimineața asta pentru a privi imensitatea cerului, pentru a asculta liniștea câmpiei sau  doar să-ți simți o bătaie a inimii ,ți-a așezat surâsul pe buze? 
 De tine depinde dacă clipa o împarți cu cei din jur, dacă o ții pentru tine sau dacă  o pierzi printre gânduri. Viața se măsoară în ceea ce simți, în ceea ce alegi să divulgi lumii la momentul potrivit al coacerii. 
 Am stat în bătaia vântului, de aceea dimineața asta are o aromă aparte, am mers desculță până la linia  care desparte bucuriile mici de cele mari.  
 Cu inima bătând cadența unui pas prin timp privesc viața atât de aproape. 
 O secundă în plus  vă rog, opriți ceasornicul care măsoară altceva!