Care tărâm?

M-am trezit dimineață ca să simt ritmul naturii deșteptându-se o dată cu mine. M-am trezit că să-mi amintesc. A trecut  un an de zile de când Matei mi-a arătat poteca din pădure. Tot el m-a prins de mână și împreună am ajuns sus, la părintele. El mi-a înțeles stinghereala, el mi-a văzut fericirea atingând pentru o clipă bucuria copilului care am fost. El ştie să spună în alt fel poveştile.

 Nu trebuie să fii trist, tu ai o inimă frumoasă!
 …'" cu imaginația putem poposi pe malurile unei lumi nesfârșite, unde este posibil să regăsim puritatea de când eram copii" …
 Nu lăsa pe alții să-ți judece slăbiciunile și să le folosească ptr. a te determina să faci  pasul pe care nu îl dorești în viață.
 Nu-ți vinde sufletul și nu renunța la frumusețe, există în viață  ta o singură persoană pentru care tu reprezinți  întreaga ei lume.
 Nu obosi să aștepți, pentru că ziua cea mai frumoasă va sosi  când  primăvara ne va umple crengile cu petale din flori neplantate de mână omenească.
 Am plecat spre un loc liniștit, un  loc al zâmbetului și al seninătății. O dată cu mine soarele de dimineață.
  Conurile de brad erau la locul lor și bufnițele  păreau mai colorate azi din cauza gândurilor mele. înainte de a intreba ceva, mi-a soptit… rămâi!
 Lângă zidurile de vest se întindea  retragerea mea  de scurtă durată. întoarcerea frunzelor de pe o parte pe alta și vântul care le mângâia în bătaia soarelui mă făcu atentă.  Viața mea schimbase  la fel inimile împietrite.
Ti s-a dat! și atunci  am zărit copacul secular lângă care Matei a construit prima corabie și primul adăpost pentru  inimile oameni care tăiau lemne din pădure.și nimeni nu întrebase de ce.
 - Ce sfat ai da oamenilor care n-au ajuns aici pe acest tărâm ? Simplitatea  întrebării m-a pus în derivă.
 - Care tărâm? al nevinovăției, al făgăduinței?
Să înființeze un loc unde să poposim când viața ne pune prea multe întrebări.
Le-aș spune să-și caute inima și în mijlocul suferinței să–i spună o rugăciune, ei, inimii!