În faţa unui apus de toamnă de obicei exclami “vai ce frumoasă e toamna la
Veneţia!“ cam aşa priveşti un album de pictură.
Experienţa apusului ne scapă. Când
asculţi o melodie pui trăirile pe acorduri proprii.
Dar când asculţi liniştea unui apus,
cum te simţi? Căderea unei frunze pe suprafaţa lacului te lasă uneori rece. Un dangăt
de clopot însă te trezeşte la realitate.
Viaţa ne scapă printre degete, în
fiecare zi facem un pas prin vremelnicia clipei, în fiecare zi pierdem câte puţin,
o vorbă nespusă, un surâs, o îmbrătişare, o dorinţă neîmplinită.
După ce treci pe lângă o moarte
meditezi la ce a mai rămas de trăit. Tu
unde eşti? Cât din tine a mai rămas şi cui? Un înger,doi?
Experienţa cu îngerii, oricum ajung să vorbesc despre îngeri
căci suntem în noiembrie, săptamâna lor.N-ai cum sa mângâi pe aripi un înger,
poţi doar să crezi in prezenţa lui angelică, nevăzută. Exersezi toate tehnicile
pe care le ştii de întoarcere la a fi, de a simţi , cu cât exersezi mai mult asta, recuperezi
partea pe care o considerai pierdută.
Lumea de dincolo e doar o lume nesfârşită.
Nu
suntem veșnici, nu avem cum însă ni s-a dat un anotimp să ducă gândurile
departe în țara îngerilor liberi, fericiţi să împartă îmbrățișări unii altora. Calde,
dulci, catifelate.
Peste alinarea
de dor, vis, suferință pluteşte un gând de mângâiere într-o săptămână a îngerilor.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu