Adu-ti aminte ca e toamna!

Imbrătișarea îngerului

Poveste de descoperire

E toamnă. 
Scriu asta cu certitudinea trăirii unui anotimp pe care îl cunosc după felul în care se apropie de mine, după felul în care mă  trezeşte dimineaţa, mă adună apoi mă risipeşte în toate părţile,după mirosul frunzelor si zgomotul veveritelor, după aroma gutuilor și  a crizantemelor. E toamnă cu îngeri.

Dacă privirea ta cuprinde întreg universul înseamnă că știi dinainte ce îți poate șopti căderea de frunze. Cerul oglindindu-se în neprevăzuta ceață de deasupra lacului, imensitatea lui privindu-se în vremelnicia clipei. Zbaterea și acceptarea lui i s-a dat. 
Dacă s-a întors să privească străveziul lacului și-a asumat suferința? O, da!

 Lăsând deoparte cenușiul ultimelor încercări ale vieții și-a dat seama că sensul vieții e doar înainte, timpul pierdut s-a transformat în veșnicie. A tras cortina peste ultima secvență neamenajată și a înaintat în Acum. 
Aici e atâta toamnă încât brațele tale nu pot să cuprindă întregul ei. Aspiraţia de înalt, gândurile  zburând  pe suprafaţa  oglindă a lacului si îngerii locului.

 -Dacă privirea ta cuprinde întreg universul, înseamnă că știi dinainte ce îți poate șopti căderea de frunze.

- Toate încercările mele s-au dovedit false. Cu cât cunoștințele sunt mai vaste, cu atâta fericirea e mai scurtă.

 -De ce îmi spui asta, acum? tăcerile înseamnă o lipsă, dar în orice lipsă descoperi neprevăzutul. Evaluezi? ceva din ce ți s-a dat, ceva din neprevăzut, adaugi experiență și sufli. Adiere de vânt.

-Că să-ți asumi fericirea clipei! Dacă știai dinainte parcursul te programai să sari peste suferință, așa însă ai rămas liber/ă să te redescoperi.

Privesc cerul, ultima noapte în care stelele stăteau frumos  aliniate au prevestit noua zi. Noua zi din noua mea viaţă. 
Ĩmi place să spun că stelele sunt aspiraţii sau intenţii nefinalizate. Ĩn timp ce aşteptam cu privirea atintită deasupra, au tot căzut frunzele. Asistam în tăcere la descoperirea clipei.

Mă întreb uneori de ce aşteptăm timp, de ce aşteptăm  mereu altceva:un mâine altfel, o viaţă mai frumoasă,  lăsând să ne scape bucuria prezentului?
 Ne proiectam mereu în viitor, dorindu-ne altceva de la viaţă,dar viaţa capătă semnificaţie doar trăind-o, pas cu pas, clipă de clipă. Viaţa e un ceasornicar care  măsoară pulsul zilnic.

Aud un foşnet de paşi apropiindu-se de banca noastră. Trec  îngerii, doi cate doi...uneori îngerii se plimbă prin parc dimineaţa, abia de le auzi respiraţia, prezenţa lor neprevăzută însă  nu poate fi ignorată.
Cineva  îi îmbrătişează tăcut, tu îi poţi doar privi din depărtare, să le zâmbeşti vreme de câteva clipe, să le fii recunoscător/oare. Doar unul e îngerul tău protector.
Gandurile caută imaginea  lui peste tot în lume.

- Şi, cum rămâne cu toamna asta?
Am făcut încă un pas. Această carte este pentru totdeauna.

Soare interior

Tot ceea ce aşteptăm cu nerăbdare, se întâmplă, mai devreme sau mai târziu  în Viaţă, interiorul atrage exteriorul, universul devine conspirativ la ideile pe  care alegi să le expui, în care crezi cu toată fiinţa ta. Foloseşte-te de  toată puterea, timpul, energia şi tot ce ai  la îndemână pentru a concretiza ceea  ce îţi doreşti cu adevărat!

Când nu știi ce să faci,  alege să faci parte din acel proiect de suflet, amânat, dar visat.
Vei vedea, oamenii de care ai nevoie sunt doar la o aruncătură de braţ.

 Mulțumesc Visătorilor însoțitori!

reverii de toamna

Meditatie de toamna

În faţa unui apus de  toamnă de obicei  exclami  “vai ce frumoasă e toamna la Veneţia!“ cam aşa priveşti un album de pictură.

 

 

Experienţa apusului ne scapă. Când asculţi o melodie pui trăirile pe acorduri proprii.

Dar când asculţi liniştea unui apus, cum te simţi? Căderea unei frunze pe suprafaţa lacului te lasă uneori rece. Un dangăt de clopot însă te trezeşte la realitate.

Viaţa ne scapă printre degete, în fiecare zi facem un pas prin vremelnicia clipei, în fiecare zi pierdem câte puţin, o vorbă nespusă, un surâs, o îmbrătişare, o dorinţă neîmplinită.

După ce treci pe lângă o moarte meditezi  la ce a mai rămas de trăit. Tu unde eşti? Cât din tine a mai rămas şi cui? Un înger,doi?

Experienţa cu  îngerii, oricum ajung să vorbesc despre îngeri căci suntem în noiembrie, săptamâna lor.N-ai cum sa mângâi pe aripi un înger, poţi doar să crezi in prezenţa lui angelică, nevăzută. Exersezi toate tehnicile pe care le ştii de întoarcere la a fi, de a  simţi , cu cât exersezi mai mult asta, recuperezi partea  pe care o considerai pierdută.

Lumea de dincolo e doar o lume nesfârşită.

Nu suntem veșnici, nu avem cum însă ni s-a dat un anotimp să ducă gândurile departe în țara îngerilor liberi, fericiţi să împartă îmbrățișări unii altora. Calde, dulci, catifelate.

Peste alinarea de dor, vis, suferință pluteşte un gând  de mângâiere într-o săptămână a îngerilor.