Mică, albastră-cenușie,
sidefie.
Înăuntru era o piatră. Una nespus de prețiosă, nu era mai mare decât o
alună.
A ținut-o între degete zile întregi, în timp ce îngerii cântau.
Bobița aceea nestemată era la ea astăzi, mâine putea să fie oriunde
altundeva.
Acea
piatră răspândea căldură, avea o lumină interioară și îi limpezea gândurile.
Oamenii își lăsau
gândurile adeseori să o ia razna când dădeau peste lucruri pe nu le prea puteau
controla, de parcă născocind povești ar fi putut să înțeleagă ce
era dureros de adevărat, chiar și în scurta lor
întrevedere de azi.
Avea să rămână un lucru neînțeles, catalogat si pus deoparte.
Era
soborul și când o mare adunare de oameni veniseră din toate colțurile lumii să afle puterea
nebănuită a acelei pietre, se poate spune că Cerul s-a răsturnat pe Pământ, iar
peștera era sus în Cer.
Ca o
rază de soare ce se răsfrângea prin fereastra din dreapta a camerei, puterea pietrei
făcea că totul în jur să pară curat, de un alb pur.
Acesta
era darul primit de la un om obișnuit, dar care credea.
Era o nestemată cu multe taine, copila își dădea
încet-încet seama.
- Se
spune că este blestemată, spuse încet vecina din dreapta, o bătrână gârbovită
de ani. Nu poate fi cumpărată, nu poate fi luată cu forța, nici
furată.
-
Poate fi doar dăruită, asemeni stelei Credinței. Vă amintiți de ea? a
trecut o mie mai bine de anii și încă mai strălucește.
- Așa a ajuns
la mine și așa o dăruiesc mai departe, din toată inima!
O
clipă, a simțit Anaisa, că ea și piatra
erau legate într-un fel misterios și profund, era dincolo
de puterea ei de înțelegere, dincolo de toate.
Doar bătrânul a înțeles, când te simți
deopotrivă atras și în același timp îngrozit de ceva, era așa ca într-o parabolă, și în Cer ca
și pe Pământ.
Puterea de înțelegere îi
deslușise încă o treaptă.
Strânse tare în palmă pietricica și plecă
capul.
M-a inspirat in vremea aceea, o piatră:
http://univcrestact.blogspot.ro/2010/12/povestea-omului-care-si-dorit-un.html
Bătrânul este personajul despre care o să vă povestesc altă dată, ca niciodată. E din poveste.
M-a inspirat in vremea aceea, o piatră:
http://univcrestact.blogspot.ro/2010/12/povestea-omului-care-si-dorit-un.html
Bătrânul este personajul despre care o să vă povestesc altă dată, ca niciodată. E din poveste.
Mă bucur că te-a inspirat, dar povestea ta a ieșit mult mai frumoasă ! Ai un adevărat dar al poveștilor, ar trebui să le publici !
RăspundețiȘtergereȘi eu mai am o poveste cu o piatră, dar neterminată, pentru că nu am timp să o transcriu în calculator. Poate la pensie ! :)
Te pup, și tare mi-ar plăcea să citesc cândva o carte de povești scrisă de tine !
Da, la pensie citim la nepoti :)
RăspundețiȘtergere