Sfatul batranilor

Puterea ei de înțelegere îi deslușise încă o treaptă. 
Pe vremea aceea, sfatul bătrânilor se tinea joia, la început de an. 

 Se uită cu coada ochiului jur împrejur, niciun bătrân, tipenie de om... doar un baston... ca și când el juca rolul special în deslușirea întâmplării.

 Nimic nu e întâmplător în toată istorisirea aceasta, dincolo de ușă se ținea sfatul bătrânilor care avea loc săptămânal, an de an.

 Spunea un bătrân către  frații lui, sfătuitori la fel de buni ca și el, ce fapte bune a făcut fiecare și cum puteau împreună să le păzească  în vremurile când nimeni nu se gândea la binele aproapelui și doar răutăți erau prin jur. 

 Asadar, cel dintâi bătrân a ales să fie mediator, adică să se straduiască să împace pe cei pe care îi va vedea învrăjbiți, după puterea bunăvoinței sale  precum știa de la Domnul că 

„ fericiți sunt făcătorii de pace”. 

 Cel de al doilea a ales să îngrijească bolnavii și să le ostoiască rănile sufletești.

 Iar cel al treilea a ales tihna, adică viața liniștită, s-a retras și s-a stabilit în sihăstrie, undeva departe de toate.

Deci cel dintâi, care își alese să fie mediator celor înrăiți de averi și bunuri materiale, văzând că nu poate să-i împace pe toți, s-a supărat si s-a lăsat de acea slujbă.

 A  venit apoi rândul fratelui său, cel care își alesese să slujească bolnavilor. Era la fel de trist și gârbovit, abătut din pricina poverii ce o luase asupra sa, că văzând cum nu poate nici într-un chip  să  le facă bolnavilor pe voie, cedase și se apucase de muncă fizică, asiduă.

  S-au sfătuit amândoi,  apoi s-au hotarât să meargă la fratele lor cel din munți, cel care şi-a ales de la  început  tihna, viața liniștită. Au plecat cei doi şi au mers la dânsul, i-au povestit amândoi întâmplările şi supărările personale. Şi l-au rugat să le spună lor ce a isprăvit cu alegerea pe care o făcuse în sihăstrie.

Bătrânul al treilea, tăcând adânc, a  luat un vas, apoi a umplut un pahar cu apă din pârâul rece ce trecea pe la picioarele sale.

- Vedeţi, dragilor bine cum este această apă?

Apa era tulbure, pentru că atunci o luase din pârâu. Zis-au către el fraţii:

- Vedem, frate, că este tulbure.

Punând-o să stea puţin, apa s-a aşezat şi s-a limpezit  asemeni unui cristal.

 Atunci luând-o aşa limpede, le-a arătat-o din nou, zicând :

- Căutaţi acum, fraţilor şi vedeţi apa aceea care era tulbure  cum s-a limpezit.

 Iar ei, căutând, se minunau, că îşi vedeau într-însa, ca în oglindă, bărbile lor de întelepţi sfătuitori.

Apoi le-a zis :

- Vedeţi, fraţilor, precum aţi văzut apa aceasta care era mai  întâi tulbure, iar acum o vedeţi limpede, aşa este şi cel care  trăieşte în lume printre oameni, de gândurile negative ale unora este tulburat şi întunecat şi nu îşi vede  de păcatele şi răutăţile sale.

Iar dacă se deosebeşte de ei şi se ţine deoparte, atunci i se limpezeşte şi inima, şi mintea lui.

Fiecare îşi vede şi îşi ştie păcatele, răutăţile sale. N-are nevoie de ale altora.

Urma sfârsitul săptamânii, Anaisa avea vreme să  se  întrebe cum de tocmai bătranii aceştia din poveste o ajutaseră din nou să vadă frumuseţea apei.

A umplut  paharul  cu apă şi  s-a uitat  îndelung la el.