inspiratia zilei

Inspiratia vine din tot ceea ce te inconjoara, daca esti atent/a. Poate fi  zambetul, culoarea ochilor sau o simpla imagine  din jurul tau.Dar cum e cand te inspira o voce prin inflexiunile si tonalitatile ei? E ca la teatru, participi in direct la emotia transmisa.

E ca si cum persoana cea mai draga nu lipseste de langa tine. Si te bucuri!

Faptul ca iti spune ca esti o incantare pentru suflet te face mergi in  directia pe care ti-ai stabilit-o,  sa scrii despre ideile in care crezi.Astfel inspiri pe altii care nu se simt chiar atat de bine si nu vad minunea zilei. A iesit soarele dupa atatea ploi. Ultima zi de noiembrie. Suni un/ o prietena azi:

-Ştii lucrul acela despre care iţi spuneam că aş dori să mi se intample?

Incerc sa-mi pastrez realismul, dar tare as vrea sa se intample.La tine cum e?

Tinutul alb

----------

Există undeva intr-o carte un tinut al ingerilor.

Pune si  tu o aripă nu e greu

decupezi din pergament si il trimiti să danseze

el spune că mă asteaptă să dansăm impreună

nu stie ca  nu se potriveste

rochia cu tinutul alb

ti-am expediat  un mesaj

pe riscul meu

azi

 în viitor nu vor mai fi fulgii de nea decât în visele noastre din copilărie, noi vom ieși afară, ne vom uita după  cafeaua de vineri. nu vor mai fi împovărații de griji, de atașamente, de nevoi . cei mai bogați oameni se vor dezbrăca de iluzii. după atâta tensiune gheața nu se va sparge, oglinda apei ne va apropia, binele va învinge și de astă dată. ne vom căuta prin buzunarele inocenței apoi vom dansa,   vom dansa prin iarna dragostei de aproapele

ilustrata

Diferenta dintre Vis si Realitate

Efectul de joi

Mă confesam imaginii apărute pe cer în felul meu, adică cu mâinile înghesuite în buzunarul mantoului.Efortul de vizualizare pe care îl făceam în timp ce lentilele ochelarilor deveneau fumurii nu mai conta. Urmăream paleta de culori  a cerului cu coada ochiului. De ce apăruse acum? Mi-am dat seama că nu văzusem pământul de sub picioare.N-am stiut cand aparuse langa mine. Fetița-Nor secera spectrul de culori al curcubeului, trecător. 

.. Catch me, catch on, imagine all the people  …

 Am îndesat în geanta aparatului foto clișeele neuzate devenind una cu imaginea apărută deasupra capului. Nu era încheiată, dar era deja trimisă pe cer, rămase câteva secunde intactă, în timp ce simturile  mele pluteau în derivă. Rătăcea cu privirea, prin nori. De câteva ori mă întrebă, răspicat.
-Unde s-a dus, așa de repede?  fără să ...

 Pătrunsese direct în mine, în cea mai bună parte a mea, pană la acei atomi de bunătate sau frumusețe  care se chinuiau să scoată adevărul la suprafață.

 Ochilor îi era destinată marea aventură a curcubeului jucaus. In  timp ce ascultam istorisirea fetiței Nor, trecu pe lângă mine marele schimbător de sens al vieții.

 La capăt de curcubeu te așteaptă întotdeauna adevărul, partea nealterată și pură a viselor neîmplinite. Bucuria, însă, a lucrului împlinit se află  doar în palmele tale.

 Incertitudinea pâlpâia în adâncul ființei mele învăluită de o undă de mister, doar acea parte nespusă a aventurii nu se lăsase incă descoperită privirilor.

Mai lucram la această imagine, când am fost cuprinsă de o fericire neașteptată, culorile împletite păreau surori și reflectau o parte din mine, azi cerul  a scris cea mai frumoasă scrisoare dedicată ție. Universul deconspirat scria în felul lui, pe cer, prin frunze, pe alei. Ascunzișul cuvintelor era buzunarul căptușit al mantoului,  pregătite de cabaret, ele(cuvintele) așteptau  doar momentul prielnic expunerii.

Nu e anecdotă, ci un efect nou. Efectul de joi, pe curcubeu.

 

Doza de optimism

Ghici ce am eu?

suprapuneri

Care tărâm?

M-am trezit dimineață ca să simt ritmul naturii deșteptându-se o dată cu mine. M-am trezit că să-mi amintesc. A trecut  un an de zile de când Matei mi-a arătat poteca din pădure. Tot el m-a prins de mână și împreună am ajuns sus, la părintele. El mi-a înțeles stinghereala, el mi-a văzut fericirea atingând pentru o clipă bucuria copilului care am fost. El ştie să spună în alt fel poveştile.

 Nu trebuie să fii trist, tu ai o inimă frumoasă!
 …'" cu imaginația putem poposi pe malurile unei lumi nesfârșite, unde este posibil să regăsim puritatea de când eram copii" …
 Nu lăsa pe alții să-ți judece slăbiciunile și să le folosească ptr. a te determina să faci  pasul pe care nu îl dorești în viață.
 Nu-ți vinde sufletul și nu renunța la frumusețe, există în viață  ta o singură persoană pentru care tu reprezinți  întreaga ei lume.
 Nu obosi să aștepți, pentru că ziua cea mai frumoasă va sosi  când  primăvara ne va umple crengile cu petale din flori neplantate de mână omenească.
 Am plecat spre un loc liniștit, un  loc al zâmbetului și al seninătății. O dată cu mine soarele de dimineață.
  Conurile de brad erau la locul lor și bufnițele  păreau mai colorate azi din cauza gândurilor mele. înainte de a intreba ceva, mi-a soptit… rămâi!
 Lângă zidurile de vest se întindea  retragerea mea  de scurtă durată. întoarcerea frunzelor de pe o parte pe alta și vântul care le mângâia în bătaia soarelui mă făcu atentă.  Viața mea schimbase  la fel inimile împietrite.
Ti s-a dat! și atunci  am zărit copacul secular lângă care Matei a construit prima corabie și primul adăpost pentru  inimile oameni care tăiau lemne din pădure.și nimeni nu întrebase de ce.
 - Ce sfat ai da oamenilor care n-au ajuns aici pe acest tărâm ? Simplitatea  întrebării m-a pus în derivă.
 - Care tărâm? al nevinovăției, al făgăduinței?
Să înființeze un loc unde să poposim când viața ne pune prea multe întrebări.
Le-aș spune să-și caute inima și în mijlocul suferinței să–i spună o rugăciune, ei, inimii!

 

Învaţă să zâmbeşti lăuntric

Există un anotimp al speranței, așa cum există unul al visării. Există realitatea coordonată de vis și timp. Timpul potrivit.

Nu privești în direcția în care trebuie, nu vezi!

Deschizi ochii doar când te împiedici, cu ochii închiși  rămâi suspendat între speranță și neîncredere. Adversarul  speranței  e teama de eșec  și o atragi  ca să invingi.
Atitudinea unui învingător în fața obstacolelor vieții e zâmbetul lăuntric.

Adu-ti aminte ca e toamna!

Coltul toamnei

Arhanghelii luminii

S-a oprit și deodată s-a repezit la mine.

 -Acesta carte este pentru totdeauna.

 Nu-mi permiteam să refuz realitatea întruchipată astfel. Alegerile din ultimele zile îmi dezvăluiau pas cu pas  visele  mele, domolite.Renuntasem la călătorie ca să mă apropii de el.

 Dacă spui că renunți la vechea viață începi una nouă. De azi nu mai risipești nicio secundă cu dependențele. Moare cel/cea care nu poate supraviețui și supraviețuiește cel/ cea care merge mai departe.

 O umbră atinsă de razele dimineții mă făcu să-mi ridic privirea.

-Nu-ți voi permite să rămâi la fel, iată ți-am dezvăluit calea. Dependența este o frică. Alegerile sunt ale tale. Aveam sentimentul că știa totul despre mine.

  Cuvintele lui făceau legătura între cele două lumi cea lăuntrică și  cea exterioară.

 -Cine te-a făcut să-mi dezvălui acest adevăr?

 Dependența e negarea visului, ai respins viața libera și nu poți să continui așa.

-Spune tot ce vrei si n-ai stiut sa ceri lumii!
Aceste cuvinte m-au umplut cu o fericire făra motiv, inexplicabilă.
 M-am trezit în faţa unei viziuni,nu erau două lumi separate, ci conectate, indivizibile.

O singură realitate,a mea. 
„Înţeleg cum trecutul ne poate afecta viaţa, dar viitorul?”, am întrebat.
 „Viitorul, ca şi trecutul, este chiar în faţa ta, însă nu-l poţi vedea deocamdată.”

“Mi-a vorbit despre o „linie verticală”, un „timp-trup”, trecutul şi viitorul erau comprimate în chiar acest moment. De asemenea, m-a înştiinţat că portalul de acces în acest timp în afara timpului este deschis în clipa de acum. Secretul este să nu-ţi pierzi capul şi să nu te îndepărtezi de ea. Accesarea „timpului-trup” înseamnă sa fii capabil de a schimba trecutul şi de a crea un destin nou. Eram extrem de emoţionata.
 Doream ca aventura să înceapă imediat... voiam acest lucru cu disperare... dar elanul meu nu apucă să crească prea mult fiindcă am simţit cum se stinge sub cuvintele aspre ale Visătorului”
 Pentru cei asemenea ţie, există semnele .Universul ti-a dat de stire in ultima saptamana.E nevoie de multa perseverenta ca sa simti apropierea ingerilor
Priveste in urma lor. Arhanghelii au lasat o dara de lumina,portalul timpului s- a deschis.
Era doat prezent si atat. 

Un superb asfintit si locul unde dansau ingerii.

Citatele sunt din Scoala zeilor.

Imbrătișarea îngerului

Poveste de descoperire

E toamnă. 
Scriu asta cu certitudinea trăirii unui anotimp pe care îl cunosc după felul în care se apropie de mine, după felul în care mă  trezeşte dimineaţa, mă adună apoi mă risipeşte în toate părţile,după mirosul frunzelor si zgomotul veveritelor, după aroma gutuilor și  a crizantemelor. E toamnă cu îngeri.

Dacă privirea ta cuprinde întreg universul înseamnă că știi dinainte ce îți poate șopti căderea de frunze. Cerul oglindindu-se în neprevăzuta ceață de deasupra lacului, imensitatea lui privindu-se în vremelnicia clipei. Zbaterea și acceptarea lui i s-a dat. 
Dacă s-a întors să privească străveziul lacului și-a asumat suferința? O, da!

 Lăsând deoparte cenușiul ultimelor încercări ale vieții și-a dat seama că sensul vieții e doar înainte, timpul pierdut s-a transformat în veșnicie. A tras cortina peste ultima secvență neamenajată și a înaintat în Acum. 
Aici e atâta toamnă încât brațele tale nu pot să cuprindă întregul ei. Aspiraţia de înalt, gândurile  zburând  pe suprafaţa  oglindă a lacului si îngerii locului.

 -Dacă privirea ta cuprinde întreg universul, înseamnă că știi dinainte ce îți poate șopti căderea de frunze.

- Toate încercările mele s-au dovedit false. Cu cât cunoștințele sunt mai vaste, cu atâta fericirea e mai scurtă.

 -De ce îmi spui asta, acum? tăcerile înseamnă o lipsă, dar în orice lipsă descoperi neprevăzutul. Evaluezi? ceva din ce ți s-a dat, ceva din neprevăzut, adaugi experiență și sufli. Adiere de vânt.

-Că să-ți asumi fericirea clipei! Dacă știai dinainte parcursul te programai să sari peste suferință, așa însă ai rămas liber/ă să te redescoperi.

Privesc cerul, ultima noapte în care stelele stăteau frumos  aliniate au prevestit noua zi. Noua zi din noua mea viaţă. 
Ĩmi place să spun că stelele sunt aspiraţii sau intenţii nefinalizate. Ĩn timp ce aşteptam cu privirea atintită deasupra, au tot căzut frunzele. Asistam în tăcere la descoperirea clipei.

Mă întreb uneori de ce aşteptăm timp, de ce aşteptăm  mereu altceva:un mâine altfel, o viaţă mai frumoasă,  lăsând să ne scape bucuria prezentului?
 Ne proiectam mereu în viitor, dorindu-ne altceva de la viaţă,dar viaţa capătă semnificaţie doar trăind-o, pas cu pas, clipă de clipă. Viaţa e un ceasornicar care  măsoară pulsul zilnic.

Aud un foşnet de paşi apropiindu-se de banca noastră. Trec  îngerii, doi cate doi...uneori îngerii se plimbă prin parc dimineaţa, abia de le auzi respiraţia, prezenţa lor neprevăzută însă  nu poate fi ignorată.
Cineva  îi îmbrătişează tăcut, tu îi poţi doar privi din depărtare, să le zâmbeşti vreme de câteva clipe, să le fii recunoscător/oare. Doar unul e îngerul tău protector.
Gandurile caută imaginea  lui peste tot în lume.

- Şi, cum rămâne cu toamna asta?
Am făcut încă un pas. Această carte este pentru totdeauna.

Soare interior

Tot ceea ce aşteptăm cu nerăbdare, se întâmplă, mai devreme sau mai târziu  în Viaţă, interiorul atrage exteriorul, universul devine conspirativ la ideile pe  care alegi să le expui, în care crezi cu toată fiinţa ta. Foloseşte-te de  toată puterea, timpul, energia şi tot ce ai  la îndemână pentru a concretiza ceea  ce îţi doreşti cu adevărat!

Când nu știi ce să faci,  alege să faci parte din acel proiect de suflet, amânat, dar visat.
Vei vedea, oamenii de care ai nevoie sunt doar la o aruncătură de braţ.

 Mulțumesc Visătorilor însoțitori!

reverii de toamna

aaa

Meditatie de toamna

În faţa unui apus de  toamnă de obicei  exclami  “vai ce frumoasă e toamna la Veneţia!“ cam aşa priveşti un album de pictură.

 

 

Experienţa apusului ne scapă. Când asculţi o melodie pui trăirile pe acorduri proprii.

Dar când asculţi liniştea unui apus, cum te simţi? Căderea unei frunze pe suprafaţa lacului te lasă uneori rece. Un dangăt de clopot însă te trezeşte la realitate.

Viaţa ne scapă printre degete, în fiecare zi facem un pas prin vremelnicia clipei, în fiecare zi pierdem câte puţin, o vorbă nespusă, un surâs, o îmbrătişare, o dorinţă neîmplinită.

După ce treci pe lângă o moarte meditezi  la ce a mai rămas de trăit. Tu unde eşti? Cât din tine a mai rămas şi cui? Un înger,doi?

Experienţa cu  îngerii, oricum ajung să vorbesc despre îngeri căci suntem în noiembrie, săptamâna lor.N-ai cum sa mângâi pe aripi un înger, poţi doar să crezi in prezenţa lui angelică, nevăzută. Exersezi toate tehnicile pe care le ştii de întoarcere la a fi, de a  simţi , cu cât exersezi mai mult asta, recuperezi partea  pe care o considerai pierdută.

Lumea de dincolo e doar o lume nesfârşită.

Nu suntem veșnici, nu avem cum însă ni s-a dat un anotimp să ducă gândurile departe în țara îngerilor liberi, fericiţi să împartă îmbrățișări unii altora. Calde, dulci, catifelate.

Peste alinarea de dor, vis, suferință pluteşte un gând  de mângâiere într-o săptămână a îngerilor.

Rau versus Bine

 Drumul cel mai lung in viată e refugiul. Refugiul inseamnă retragere.

 Refugiul inseamnă  adăpostire  de ceva  ce iti face rău. Suntem setati sa reactionăm  mai degrabă la rău decat la bine, pentru ca răul e devastator cand apare.

Poate ca l-ai atras prin gandirea ta, prin faptele tale, poate ca ai vrut sa   TRECI si de obstacolul acesta. Care e solutia de scăpare? Cauti modalitati de rezolvare  sau te lasi subjugat de rău.

Stim, insă că dacă persisti o vreme in starea pe care ai atras-o  e tot mai greu sa iesi din ea.

Si  atunci cand apare Binele de ce nu-i  esti  recunoscator? De ce răul este mai puternic decât binele?

Oamenii vorbesc mai mult timp despre ceva rău  despre ce s-a întâmplat, decât despre un moment de bucurie. Gândiţi-vă la un moment fericit din viaţa dumneavoastră. Cât timp aţi vorbit despre acel eveniment? Sau cât timp a fost prezent în mintea dumneavoastră?

Gândiţi-vă apoi la un eveniment negativ care vi s-a întâmplat. Cât timp aţi petrecut vorbind despre ceea ce s-a întâmplat? Cât timp a fost prezent în mintea dumneavoastră acel eveniment?

Gândiţi-vă câte resurse investiţi atunci când vi se întâmplă ceva frumos şi câte resurse investiţi pentru a face faţă unei probleme?

Am descoperit textul  intr-un fisier salvat absolut intamplator.

 Bad Is Stronger Than Good. Review of General Psychology, vol. 5, no. 4, p. 323-370

"Dintotdeauna, evenimentele neplăcute au lăsat urme mai profunde şi au persistat mai mult timp în mintea noastră decât evenimentele plăcute sau frumoase. Pierderea cuiva drag sau a unor obiecte, situaţii în care am greşit, momente în care am fost criticaţi sau ameninţaţi şi multe altele au un efect mai mare asupra vieţilor noastre decât situaţii în care ni s-au petrecut lucruri frumoase, precum un premiu în bani, o vorbă bună, un ajutor primit de la un prieten, o promovare.Nu frecvenţa evenimentelor negative face ca acestea să fie mai prezente în mintea noastră sau să aibă efecte mai puternice asupra vieţii noastre. În viaţă avem parte atât de evenimente negative cât şi de evenimente pozitive. Se întâmplă ca uneori să pierdem, alteori câştigăm, uneori greşim, alteori lucrurile ne ies perfect, uneori suntem criticaţi, alteori suntem lăudaţi etc.

Cu toate acestea, multe sau puţine, se pare că evenimentele negative cântăresc mai mult decât cele pozitive.

Nu e suficient ca binele să existe, e mult mai important ca răul să nu fie prezent.

Răul, fie el exprimat prin cuvinte, fie prin atitudini sau comportamente, afectează mult mai tare o relaţie, chiar dacă există şi cuvinte frumoase, atitudini sau comportamente pozitive. Răul e atât de puternic, încât e nevoie de 5 ori mai multe cuvinte bune sau gesturi frumoase pentru a anihila efectul unui cuvânt sau gest urât! În timp ce un singur cuvânt urât poate anihila efectul a 100 de cuvinte frumoase.

S-a demonstrat că binele nu are efecte atât de puternice nici în ceea ce priveşte inteligenţa. Astfel, dacă un copil creşte într-un mediu stimulativ, cu părinţi care au un nivel mediu sau ridicat de educaţie, nu va deveni neaparat mai inteligent. Însă un alt copil, cu acelaşi nivel de inteligenţă, crescut într-un mediu aversiv, cu părinţi cu un nivel scăzut de educaţie, va „pierde” din inteligenţa lui nativă. Cu alte cuvinte, faptul că ne naştem într-o familie bună, având un nivel de trai acceptabil, poate sau nu să stimuleze potenţialul intelectual, dar cu siguranţă nu-l va deteriora. Dacă ne naştem într-o familie cu probleme, conflicte, situaţie financiară precară, abuzuri, şansele ca potenţialul intelectual să fie deteriorat sunt mult mai mari. Inteligenţa unei persoane poate fi deteriorată dacă trăieşte într-un mediu aversiv, dar faptul că trăieşte într-un mediu favorabil nu reprezintă neapărat o garanţie că acea persoană va deveni mai inteligentă.

Şi din nou puterea răului se dovedeşte a fi mai mare decât puterea binelui. "

Studiile asupra mai multor aspecte diferite ale psihologiei şi medicinii au arătat că răul e „mai puternic” decât binele. Rezultatele acestor cercetări nu sunt întotdeauna constante şi variază mult de la un caz la altul, însă nu există cercetări care să demonstreze contrariul, adică faptul că binele e mai puternic decât răul. Faptul că supravieţuirea noastră ca specie a fost marcată de evitarea pericolelor sau de  reacţionarea din timp la pericole pentru a ne apăra, a făcut ca pericolul (răul) să fie detectat mult mai rapid, să investim mai multe resurse odată ce am detectat un pericol. Ceea ce la început a fost o nevoie pentru a ne asigura supravieţuirea ca specie, a devenit o regulă encriptată în creierul nostru. Continuăm să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a face faţă problemelor, evenimentelor negative. Pe scurt spus ne investim toate resursele, dacă e cazul, doar pentru a nu ne fi rău. În tot acest timp însă nu am învăţat să facem ceva pentru a ne fi bine. Chiar dacă finalitatea este aceeaşi, prioritatea noastră este să nu ne fie rău, nu să ne fie bine.

În viaţa de zi cu zi, evenimentele negative au un impact mai puternic şi care durează mai mult în comparaţie cu evenimentele pozitive. Relaţiile cu prietenii sau cu familia sunt mult mai afectate de fapte sau vorbe urâte decât de fapte sau cuvinte frumoase. Învăţăm mai repede dacă e vorba de ceva negativ, ne străduim mai mult să evităm neplăcerea decât să aducem un plus de bine. Un mediu familial aversiv e mai puternic decât moştenirea genetică. Impresia formată pe baza unor informaţii negative este mult mai greu de schimbat decât cea bazată pe informaţii pozitive. Un feedback negativ are un efect mai puternic decât unul pozitiv, iar sănătatea ne este mai afectată de emoţii şi evenimente negative decât de cele pozitive.
Răul e mai puternic decât binele în cazul oamenilor şi al animalelor, în cadrul proceselor psihice şi în relaţiile dintre oameni, în ceea ce priveşte amintirile, dar şi gândurile despre viitor.
Prezenţa răului ne-a învăţat cum să îi facem faţă, cum să ne apărăm, iar acest lucru ne-a asigurat supravieţuirea ca specie. Apariţia problemelor ne-a învăţat cum să le rezolvăm şi cum să le facem faţă pe viitor. Marile crize existenţiale au fost sursa unor importante opere de artă, problemele omenirii au fost cele care au împins civilizaţia înainte şi au stimulat progresul, marile companii au învăţat din erorile pe care le-au făcut, lucru care le-a asigurat dezvoltarea.
Una din strategiile care i-au asigurat succesul lui Bill Gates a fost analiza erorilor care se făceau şi a nerealizărilor (la întâlnirile cu şefii diferitelor departamente era interesat în primul rând de ce anume nu s-a realizat şi ce erori s-au făcut).
În acest sens răul este mai puternic decât binele."

Noiembrie

perfectionismul e o povara

– Acum am ajuns la păpădie! Iţi vine să crezi?

– Sunt surprins doar de faptul că eşti atat de distrată. La urma urmelor, tu te bazezi tot timpul pe instinctele şi pe credinţa ta.
M-am aşezat langă el şi i-am spus:

– Aşa este. Ştiu că mă bazez mult pe instincte şi pe credinţă, dar nu cred că sunt foarte intuitivă.

Citeşte această definiţie din dicţionar:
„Intuiţia este percepţia directă a unui adevăr sau a unui fapt, independent de procesele raţionale”.
A chicotit:
– Poate că această definiţie nu corespunde celor aflate din datele tale. Scrie una nouă. Oricum, nu se pune problema că ar fi

pentru prima dată.

Ca de obicei, am petrecut  o lună focalizandu-mă asupra intuiţiei şi credinţei mele. N-am desenat prea mult, n-am dat definitii. Ilustratia nu-mi dă pace. Am mers  prin locuri bătătorite.

-Dar azi intuiţia te-a adus aici,cine te-a ghidat?
-In momentul in care eliberezi mintea de tipare, renunti la  intrebări, pasii te poartă singuri.
E doar o incercare. Ai depasit un obstacol.
 In clipa aceea mi-am amintit de experientele anterioare din tara păpădiilor. O adiere de vant si puful zboară.

...

timpul nostru?

” Un lucru insa stiu precis, ca exista timp obiectiv, dar si un timp subiectiv, de tipul celui pe care-l porti in partea dinauntru a incheieturii, langa locul in care ti se simte pulsul. Iar acest timp personal, care e timpul real, se masoara prin relatia pe care o ai cu memoria.” Julian Barnes

This is our time - este un film pe care l-am perceput venind la timpul potrivit, nu mi-am propus sa fac o recenzie a lui, spun  doar ca m-a facut sa cad pe ganduri, cautand ultima mea luna  in calendarul verii. 
E un timp in care stii sa dai valoare lectiilor vietii. Si ele nu te mint.
http://www.imdb.com/title/tt2409634

Varianta online - 3 povesti

Aici se gaseste editia online, primele 20 de pagini  pentru cei care iubesc ploaia, norii, povestile nespuse.

http://issuu.com/masterstil/docs/3povestidincarte.docx/1

Fata care aduce ploaia deschide un capitol aparte in viata mea.

Acolo-n departare, într-o ploaie de vara

Acolo sa ne intalnim, dincolo de bine si rau

Cand sufletul va dansa si lumea  va fi plina de noi

Nu vor mai avea inteles acordurile.

Unde se ascund norii?

Când rupi ceva în fâșii mărunte, îți ia ceva timp să refaci întregul.

 Dacă vrei să ațipești pe o adiere de vânt, cântă-mă! așa că l-am cântat, în timp ce toată lumea ațipise.

 Un val ieșea până la mal, poate că m-aș fi rătăcit dacă nu vedeam urmele.Glasul ei culegea scoici.Mâna ei mă chema să descoperim zorii.

 Tot drumul l-am mângâiat, l-am sărutat, l-am iertat și apoi i-am dat drumul. Acum stă bosumflat, în partea de nord a răbdării, închis într-un fulg de lumină.

 A uitat pesemne cum e să te trezești dimineață înaintea durerii.

 Pot închide ochii, să cânt în continuare. Recunoaște că nu s-a schimbat decorul, poate doar culoarea, că în timp ce țineai ochii închiși a căzut peste ține toată setea de sunete.

 Și de viori...

 -Caută-mă!

 Am pornit în căutarea furtunii,  pe față, mă bate duioasă o dâră răzleață de vânt, îmi strâng la piept cântecul pentru ploaie.

 -Să plouă de atâtea ori cât să alergăm ca nebunii, un anotimp sau două în sănătatea ei.  Deschide palma și nu mai fă risipă de timp. O să întârzii, cerul  o să plouă și stropii vor alunga negură.

 -Aș porni hai-hui, dar am visat că departe, tare departe de pământ e un loc unde se ascund norii.Dincolo de vânt.

 De ce fuge oare dacă n-are răbdare să caute prin cântecele-cărți,  inimile viori, fluviile-mări, aripile-vise?

 Că un făcut fiecare picătură se prefăcea în lumină. Și lumina aceea  desena un nor cu chip de pasăre.  [...]

Dimineața îl  aștepta, deseori, pe malul mării.

 -Cine e stăpân peste furtună? Micul suflet îl întreabă pe Soare.

 -Nu sunt eu cel care cântă, Vântul doar vântul. El poate fi  chemat în liniştea zorilor si e stăpân peste furtună .Vântule sulfă, sulfă tare. Acolo poate ți-e chemarea.

  Micul suflet făcu doi pași înspre Vânt,  marea îi aduse un val la picioare.

 -Eu cel care spăla urmele rătăcite de paşi. Dar nu sunt cel mai puternic,  glasul tău m-a readus la viaţă. Puterea ți-e dată de chemarea interioară. Cântă de fiecare dată tare, glasul tău va ostoi furtuna și sufletele-viori se vor transforma cât ai clipi în fluvii-mări,
  acestea vor duce aripile-vise mai departe pe unda apelor.

 În dimineața  de joi, după ce cântase de trei ori , întâlni un pescar, deținătorul de fluvii- mări. Acesta își aruncă privirea la Fetița- nor, norul se risipi, lăsând în urmă un glas sfâșietor.  Glasul căutătorilor de zori. N-am plecat prea departe, caută-mă, cântă-mă! în acea clipa cerul s-a deschis. O voce dulce i-a şoptit:

-Am uitat cum cântai, dar aveai  parcă glasul mărilor și purtai în brațe un dor.

 Tresar. Poveștile au farmecul lor.
Ție nu-ți pasă, dar auzi  un glas uneori,  e fetița Nor,un tril de pasăre care te îndeamnă spre casă.

Alteori fetița Nor ducea aripile-vise in Tinutul albastru unde se luau la tranta cu zmeul cel mincinos...

[aproape cincispre zece, iulie 2015]