joi, 22 iulie 2010

fara şoapte. prin noapte

pe cerul acesta de vise aleargă cineva
hei, deschide ochii Nemuritorule
o să te ţin aproape până când vei vedea
universul ne face loc să mergem împreună
la locul unde s-a ridicat primul altar al luminii
îngerul veghează
cad pe pământ cioburile puse deoparte pentru nemurire
în noaptea în care îmi erai noapte niciun cer
doar norii trecând pas cu pas mai departe
dincolo timpul nu are atâta importanţă
cuvintele tale n-au mângâiat linia orizontului
nici ochii n-au văzut lacrima de aproape
este târziu pentru nepăsări, este prea devreme pentru soartă
credinţa ne face un semn legând destinele unul de altul
căutăm o lume în care zburând să uităm şi hai
să ne învăţăm tristeţea să tacă
noi să rămânem călători prin încă o noapte...

Asculta mai multe audio Calatorii

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu