undeva, candva

Undeva, cândva, la început de decembrie, un înger a străbătut distanța dintre cer și pământ atât de repede încât se pare că nimeni nu l-a zărit de unde si cand a venit. Cu glasul scăzut și atât de plăpând el era greu de întrezărit cu ochiul liber.
Venise să preia poverile celor doi copilași care nu conteneau să se roage bunului Dumnezeu în numele familiei lor, din atingerea aripilor sale răsuna un cântec care liniștea sufletele,
din mângâierile sale se nășteau cele mai pure sentimente.
Doar fetița care stătea posomorâtă pe brațul fotoliului din cameră mare îl zărise.
Îngerașul acesta tăcut vine din lumea îngerilor și este vestitorul bucuriei, inima îi strălucește de fericire asemeni fulgilor de zăpadă care cad lin pe pervazul ferestrei.
Și-ar dori să întâlnească câțiva copii pe care să-i învețe să facă și ei îngerași din zăpadă.
Îngerul prinde glas și o roagă pe fetiță să-i dăruiască culoare, dar nu orice fel de culoare căci se cam săturase să-i șiroiască aripile care încotro, din neatenție pe unde se așeza rămâneau dâre multicolore și parcă drumul îi era însemnat.Apoi culorile mai intrau și unele în altele din cauza umezelii.
Fetița incepe să deseneze.

Decupează din hârtie câteva steluțe scânteietoare, apoi vin valurile de culoare, verde proaspăt, galben luminos, roșu de inimă și undeva în fundal aripi fluturând albastru câteva litere decupate de mânuțele sale.
Deodată îngerul găsește înțelesul potrivit desenelor sale.
-Ai fost tare darnică cu mine, culorile îți vor invada de azi înainte visele.
Nimeni, niciodată nu te va opri din drumul împlinirii pentru că în mijlocul culorilor se ascunde și speranța de viață.
Vei descoperi de fiecare dată darul lui Dumnezeu ascuns în gândurile tale ca pe o scânteie care pâlpâie jucăuș.