luni, 14 februarie 2011

despre Iubire si Credinta

Du-te şi străbate cerul în lung / în lat, înalţă-te pe vârfuri spre înalt
priveşte apoi înspre pământ
nu, nu mă întreba de acolo unde sunt
sunt ramura ce se îndreaptă spre lumină
sunt mugur, sunt speranţă, apă vie
Te aştept în anotimpul zborului curat din soare întrupat
Şi dacă mi s-a dat ca să trăiesc în umbra ta
Miracol, iată îţi voi scrie
din cartea aceasta ce se cheamă Veşnicie.
Când spui două cuvinte "mi s-a dat"
Intuitiv eşti alb curat, un alb atât de cald
păşesc alăturea de tine acolo unde curge nemurirea
Când vii şi pleci eşti doar Iubire şi Credinţa
Nu poţi să faci abstracţie de tot
te contopeşti şi crezi,atâta tot
şi speri în zorii unei primăveri
cu pleapele curgând alegi o luminiţa
apoi vezi cum Iubirea se transformă în Credinţa.
Te voi privi de aproape şi în tăcere
cum înfloreşti eternă Primăvară,
înalţă-te si zboară!

2 comentarii:

  1. Doamne, ce frumos ai spus! Si eu simt asa cateodata, ca as vrea sa urc, sa ma inalt...Dar mai mereu gravitatia ma trage inapoi!:)

    Te sarut, si iti doresc sa zbori asa cum visezi!

    RăspundețiȘtergere
  2. Gravitatia :)si eu am de furca cu ea
    stiu unde incepe zborul dar niciodata unde se termina.

    Multumesc mi-am luat pasaport spre cer :)

    RăspundețiȘtergere