sâmbătă, 4 ianuarie 2014

Episodul 7

Mică, albastră-cenușie, sidefie. 
Înăuntru era o piatră. Una nespus de prețiosă, nu era mai mare decât o alună. 
A ținut-o între degete zile întregi, în timp ce îngerii cântau. Bobița aceea nestemată era la ea astăzi, mâine putea să fie oriunde altundeva.
Acea piatră răspândea căldură, avea o lumină interioară și îi limpezea gândurile.
Oamenii își lăsau gândurile adeseori să o ia razna când dădeau peste lucruri pe nu le prea puteau controla, de parcă născocind povești ar fi putut să înțeleagă ce era dureros de adevărat, chiar și în scurta lor întrevedere de azi. 
Avea să rămână un lucru neînțeles, catalogat si pus deoparte.
Era soborul și când o mare adunare de oameni veniseră din toate colțurile lumii să afle puterea nebănuită a acelei pietre, se poate spune că Cerul s-a răsturnat pe Pământ, iar peștera era sus în Cer.
  Ca o rază de soare ce se răsfrângea prin fereastra din dreapta a camerei, puterea pietrei făcea că totul în jur să pară curat, de un alb pur. 
 Acesta era darul primit de la un om obișnuit, dar care credea. 
 Era o nestemată cu multe taine, copila își dădea încet-încet seama.
 - Se spune că este blestemată, spuse încet vecina din dreapta, o bătrână gârbovită de ani. Nu poate fi cumpărată, nu poate fi luată cu forța, nici furată.
 - Poate fi doar dăruită, asemeni stelei Credinței. Vă amintiți de ea? a trecut o mie mai bine de anii și încă mai strălucește.
 - Așa a ajuns la mine și așa o dăruiesc mai departe, din toată inima!
 O clipă, a simțit Anaisa, că ea și piatra erau legate într-un fel misterios și profund, era dincolo de puterea ei de înțelegere, dincolo de toate.
   Doar bătrânul a înțeles, când te simți deopotrivă atras și în același timp îngrozit de ceva, era așa ca într-o parabolă, și în Cer ca și pe Pământ.

Puterea de înțelegere îi deslușise încă o treaptă. 
Strânse tare în palmă pietricica și plecă capul. 
M-a inspirat in vremea aceea, o piatră:
http://univcrestact.blogspot.ro/2010/12/povestea-omului-care-si-dorit-un.html

 Bătrânul  este personajul despre care o să vă povestesc altă dată, ca niciodată. E din poveste.

2 comentarii:

  1. Mă bucur că te-a inspirat, dar povestea ta a ieșit mult mai frumoasă ! Ai un adevărat dar al poveștilor, ar trebui să le publici !

    Și eu mai am o poveste cu o piatră, dar neterminată, pentru că nu am timp să o transcriu în calculator. Poate la pensie ! :)


    Te pup, și tare mi-ar plăcea să citesc cândva o carte de povești scrisă de tine !

    RăspundețiȘtergere