Imbrătișarea îngerului

Poveste de descoperire

E toamnă. 
Scriu asta cu certitudinea trăirii unui anotimp pe care îl cunosc după felul în care se apropie de mine, după felul în care mă  trezeşte dimineaţa, mă adună apoi mă risipeşte în toate părţile,după mirosul frunzelor si zgomotul veveritelor, după aroma gutuilor și  a crizantemelor. E toamnă cu îngeri.

Dacă privirea ta cuprinde întreg universul înseamnă că știi dinainte ce îți poate șopti căderea de frunze. Cerul oglindindu-se în neprevăzuta ceață de deasupra lacului, imensitatea lui privindu-se în vremelnicia clipei. Zbaterea și acceptarea lui i s-a dat. 
Dacă s-a întors să privească străveziul lacului și-a asumat suferința? O, da!

 Lăsând deoparte cenușiul ultimelor încercări ale vieții și-a dat seama că sensul vieții e doar înainte, timpul pierdut s-a transformat în veșnicie. A tras cortina peste ultima secvență neamenajată și a înaintat în Acum. 
Aici e atâta toamnă încât brațele tale nu pot să cuprindă întregul ei. Aspiraţia de înalt, gândurile  zburând  pe suprafaţa  oglindă a lacului si îngerii locului.

 -Dacă privirea ta cuprinde întreg universul, înseamnă că știi dinainte ce îți poate șopti căderea de frunze.

- Toate încercările mele s-au dovedit false. Cu cât cunoștințele sunt mai vaste, cu atâta fericirea e mai scurtă.

 -De ce îmi spui asta, acum? tăcerile înseamnă o lipsă, dar în orice lipsă descoperi neprevăzutul. Evaluezi? ceva din ce ți s-a dat, ceva din neprevăzut, adaugi experiență și sufli. Adiere de vânt.

-Că să-ți asumi fericirea clipei! Dacă știai dinainte parcursul te programai să sari peste suferință, așa însă ai rămas liber/ă să te redescoperi.

Privesc cerul, ultima noapte în care stelele stăteau frumos  aliniate au prevestit noua zi. Noua zi din noua mea viaţă. 
Ĩmi place să spun că stelele sunt aspiraţii sau intenţii nefinalizate. Ĩn timp ce aşteptam cu privirea atintită deasupra, au tot căzut frunzele. Asistam în tăcere la descoperirea clipei.

Mă întreb uneori de ce aşteptăm timp, de ce aşteptăm  mereu altceva:un mâine altfel, o viaţă mai frumoasă,  lăsând să ne scape bucuria prezentului?
 Ne proiectam mereu în viitor, dorindu-ne altceva de la viaţă,dar viaţa capătă semnificaţie doar trăind-o, pas cu pas, clipă de clipă. Viaţa e un ceasornicar care  măsoară pulsul zilnic.

Aud un foşnet de paşi apropiindu-se de banca noastră. Trec  îngerii, doi cate doi...uneori îngerii se plimbă prin parc dimineaţa, abia de le auzi respiraţia, prezenţa lor neprevăzută însă  nu poate fi ignorată.
Cineva  îi îmbrătişează tăcut, tu îi poţi doar privi din depărtare, să le zâmbeşti vreme de câteva clipe, să le fii recunoscător/oare. Doar unul e îngerul tău protector.
Gandurile caută imaginea  lui peste tot în lume.

- Şi, cum rămâne cu toamna asta?
Am făcut încă un pas. Această carte este pentru totdeauna.