Steaua credinţei

Demult, tare demult acum câţiva ani în urmă, un rege a văzut pe cer o stea care încet-încet îşi pierdea luminozitatea, a presimţit imediat că se va întâmpla o nenorocire în regatul său, supuşii nu îl vor mai asculta, regina îl va părăsi iar tronul şi moştenirile sale îi vor aduce numai necazuri.

A hotărât imediat să înceapă o viaţă de călător, a lăsat totul în grija supuşilor săi: împărăţia, treburile, şi-a lepădat hainele şi a plecat în pelerinaj să caute steaua credinţei care nu se stinge niciodată şi cu care avea să redea încrederea supuşilor săi. In pelerinajul său şi-a întâlnit nişte prieteni vechi pe care i-a iubit foarte mult, dar toţi se prefăceau că nu-l cunosc, aşa sărman şi ponosit cum arăta acum era şi normal, nu mai avea puterile strălucitoare de altă dată.

Intr-o noapte a poposit în căsuţa unor oameni sărmani care l-au hrănit şi îngrijit cumsecade unui oaspete, tratându-i şi ostoindu-i rănile...pentru un timp necazurile parcă îi trecuseră .

A doua zi a pornit mai departe, nu era vremea acum să se oprească . Si a mers el, a tot mers pe malul unui râu până a întâlnit un călător asemeni lui. El se întorcea din călătoria aceasta lungă pe care o începuse demult, cu vreo trei ani în urmă. Mâhnit şi sleit de puteri acesta îi spuse:

-Nu am întâlnit lumina adevărată! drumul e anevoios mai departe şi crede-mă mă întorc la fel de trist şi fără speranţă. In lume sunt boli cărora nimeni nu poate să le dea de capăt, mai departe e multă sărăcie, lipsă de speranţă, e întuneric , ceaţă

Intoarce-te că nu e vreme de pierdut.

Ai nevoie de multă încredere în tine şi mai ales trebuie să cauţi toate astea în inimile celor de lângă tine, acolo vei găsi puterea, lumina adevărată a dragostei şi speranţei.

E un tărâm fără de nume unde se răzbate greu dar, dacă eşti curajos şi lumea la care visezi poate fi aşa : frumoasă, cu flori ce înfloresc la fel oamenilor de care îngrijeşti...

Niciodată nu şi-a imaginat bătrânul rege o lume mai frumoasă decât în spusele călătorului de lângă el. Parcă, parcă întrezărise toate acestea în inima oamenilor săraci care îl îngrijiseră cu dragoste, în noaptea când poposise în faţa căsuţei lor, atunci când era lipsit de speranţă.

Se pare că trecuse vremea prezicerii rele iar pe cer steaua începea din nou să strălucească . Aşa că regele s-a pregătit să se întoarcă în regatul pe care-l lăsase în paragină acum câţiva ani în urmă. A fost întâmpinat cu multă bucurie.

-Steaua credinţei am întâlnit-o doar în sufletele voastre.Nu am nevoie să plec departe.

Steaua credintei - poveste