Dreptul la timp
Tu ai un fel de paradis al tău
în care nu se spun cuvinte.
Uneori se mişcă dintr-un braţ
şi câteva frunze îţi cad inainte.
Cu ovalul feţei se stă înclinat
spre o lumină venind dintr-o parte
cu mult galben în ea şi multă lene,
cu trambuline pentru săritorii în moarte.
Tu ai un fel al tău senin
De-a ridica oraşele ca norii,
şi de-a muta secundele mereu
pe marginea de Sud a orei,
când aerul devine mov şi rece
şi harta serii fără margini,
şi-abia mai pot rămâne-n viaţă
mai respirând, cu ochii lungi, imagini.
N. Stanescu
Către Galateea
...Stiu tot ce e mai departe de tine,
atat de departe, incat nu mai exista aproape
dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea...
si tot ce e dincolo de ele,
si atat de departe, incat nu mai are nici nume.
De aceea-mi indoi genunchiul si-l pun
pe genunchiul pietrelor, care-l ingana.
Si mă rog de tine,
naste-mă.
Stiu tot ceea ce tu nu stii niciodata din tine.
Bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi,
sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui
copacii - umbre de lemn ale vinelor tale,
raurile - miscatoare umbre ale sangelui tau,
si pietrele, pietrele - umbre de piatra ale genunchiului meu,
pe care mi-i plec în fata ta si mă rog de tine,
naste-mă. Naste-mă.
Lucian Blaga
Cinci minute - Blaga 1
Cinci minute - Blaga 2
Cinci minute - Blaga 3
Minunat e şi Blaga, dar şi Nichita Stănescu! Pe Blaga îl cunosc şi îl simt "al meu" demult, dar pe Nichita nu îl ştiu aşa de bine. Poeziile astea, totuşi, îl arată şi pe el drept un Călător, aşa, ca noi.
RăspundețiȘtergereMă bucur că i-ai pus alături, ca să ne înţelegem mai bine cărările!
Te sărut!